INSÉCTĂ, insecte, s. f. (La pl.) Clasă de artropode cu corpul diferențiat în cap, torace și abdomen, cu tegumentul chitinizat și cu trei perechi de picioare; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. ◊ Insecte dăunătoare = insecte care atacă plantele, animalele și oamenii sau produsele vegetale și animale. – Din fr. insecte.

insectă sf [At: ALEXANDRESCU, M. 230 / V: ~sect sn / Pl: ~te / E: fr insecte] (Ent) 1 (Lpl) Clasă care cuprinde mici animale nevertebrate din încrengătura artropodelor, cu corpul format din segmente diferențiate în cap, torace și abdomen, cu trei perechi de picioare articulate, respirând prin trahee sau prin tegumentul care este chitinizat și care se dezvoltă prin metamorfoză. 2 (Șls) Animal care face parte din clasa insectelor (1). 3 (Îs) ~ dăunătoare Insecte care atacă plantele, animalele și oamenii sau produsele vegetale și animale.

INSÉCTĂ, insecte, s. f. (La pl.) Clasă care cuprinde mici animale nevertebrate din încrengătura artropodelor, cu corpul format din segmente diferențiate în cap, torace și abdomen, cu trei perechi de picioare articulate, respirând prin trahee sau prin tegumentul care este chitinizat și având dezvoltare prin metamorfoză; (și la sg.) animal care face parte din această clasă. ◊ Insecte dăunătoare = insecte care atacă plantele, animalele și oamenii sau produsele vegetale și animale. – Din fr. insecte.

INSÉCTĂ, insecte, s. f. Mic animal nevertebrat din încrengătura artropodelor, cu corpul împărțit în cap, torace și abdomen, cu trei perechi de picioare articulate, cu respirație traheeană și cu dezvoltare prin metamorfoză și a cărui larvă are metamorfoză. V. goangă, gîză, gînganie. Insectele au și un sistem nervos visceral, ale cărui ramificații pornesc din creier. FAUNA R.P.R. I 211. Mulțime de insecte încă ne supărau cu mușcăturile lor. BOLINTINEANU, O. 298. ♦ (La pl.) Ordin care cuprinde aceste animale.

INSÉCTĂ s.f. Animal nevertebrat mic din încrengătura artropodelor, cu corpul format din segmente, cu trei perechi de picioare articulate, cu respirație traheeană și cu dezvoltare prin metamorfoză. ♦ (la pl.) Clasă din care face parte acest animal. // (În forma insecti-, insecto-) Element prim de compunere savantă cu sensul de „insectă”, „referitor la insecte”, „de insecte”. [< fr. insecte, lat. insectum].

INSÉCTĂ ~e f. 1) la pl. Clasă de artropode având corpul segmentat, acoperit cu tegument protector, și trei perechi de picioare (reprezentanți: musca, albina, buburuza, furnica etc.). 2) Animal din această clasă. [G.-D. insectei] /<fr. insecte, lat. insectum

insect sn vz insectă

INSÉCTE s. f. pl. clasă de artropode cu corpul din segmente diferențiate în cap, torace și abdonem, cu trei perechi de picioare articulate, cu respirație traheană și cu dezvoltare prin metamorfoză. (< fr. insectes)

insect n. 1. mic animal fără oase al cărui corp e împărțit în inele: gândacul, fluturele, musca; 2. fig. ființă nevoiașă și netrebnică.

*inséct n., pl. e (lat. in-sectum, tăĭat, despărțit în maĭ multe părțĭ [d. on-seco, -secáre, -séctum, a tăĭa], tradus după vgr. éntomon. V. insecabil. V. și entomologie). Animal articulat cu șase picĭoare care respiră pin trahéĭe și e supus metamorfozelor. – Caracterele insectelor sînt: șase picĭoare (din care cauză se mai numesc și exapode) și corp compus din inele (împărțit în cap, pept și pîntece). Insectele-s esențialmente terestre, ĭar cele care trăĭesc de ordinar în apă, tot trebuĭe să ĭasă la aer ca să respire. Ele aŭ sexe separate, îs ovipare, și larva, cînd ĭese din oŭ, nu seamănă de loc cu părințiĭ. După ce trec pintr’o serie de metamorfoze, ajung la etatea adultă. Se știŭ maĭ mult de șase sute de miĭ, împărțite în: ortoptere, nevroptere, strepsiptere, emiptere, diptere, lepidoptere, coleoptere și imenoptere, V. și gîză, gîndac, gînganie, goangă, muscă. – Fals insectă, f.

inséctă s. f., g.-d. art. inséctei; pl. insécte

inséctă s. f., g.-d. art. inséctei; pl. insécte

insectă, -te.

INSÉCTĂ s. (ENTOM.) gânganie, gâză, hexapod, (pop.) goangă, muscă, (reg.) borză, (Transilv.) pepe.

INSECTĂ s. (ENTOM.) gînganie, gîză, hexapod, (pop.) goangă, muscă, (reg.) borză, (Transilv.) pepe.

INSECTĂ. Subst. Insectă, gînganie, gîză, gîzuliță (dim.), gîzuță, goangă (pop.), muscă, musculiță (dim.), bondar (pop.). Insecte folositoare; insecte dăunătoare; insecte parazite. Albină, albiniță (dim.), albinuță, albinușă, albinioară; matcă, regină; trîntor. Bondar, bondăraș (dim.), bărzăun, gărgăun. Coropișniță, chifteriță (reg.). Efemeride, efemere. Fluture, fluturaș (dim.), fluturel. Furnică, termită. Gîndac, gîndăcel (dim.), borză. Gărgăriță. Greier, greieruș (dim.), greieraș, greierel. Lăcustă. Libelulă. Muscă, musculiță (dim.), muscuță, muscoi (augm.). Păduche. Ploșniță, păduche-de-lemn, stelniță (reg.), polușcă (reg.). Purice, puricel (dim.), puricaș. Tăun. Țînțar, țînțăraș (dim.). Viespe, viespoi (augm.). Muscărie, muscărime; furnicar; ploșnițărie; țînțărime; viespar, viespărie; stup. Insectar. Entomologie; entomolog, entomologist (rar). V. fluture, gîndac.

INSÉCTĂ (< fr. {i}; {s} lat. insectus „tăiat”) s. f. (La pl.) Clasă de artropode cu corpul diferențiat în cap, torace și abdomen, cu tegumentul chitinizat și cu trei perechi de picioare; (și la sg.) animal din această clasă. În natură există c. un milion de specii de i., care viețuiesc atât în mediile terestre cât și în cele acvatice. I. pot fi apterigote (fără aripi) sau pterigote (cu aripi). Unele specii sunt folositoare prin producția lor (miere, ceară), prin acțiunea de polenizare a plantelor etc. ◊ I. dăunătoare = i. care atacă plantele, animalele, oamenii sau produsele vegetale și animale (ex. lăcustele cărăbușii, gândacul de Colorado, păduchii, ploșnițele).

inséctă, insecte s. f. (intl.) automobil de mici dimensiuni.