grăniceresc, ~ească a [At: IORGA, ap. DA / Pl: ~ești / E: grănicer + -esc] 1 Care aparține grănicerilor. 2 Referitor la grăniceri. 3 (Înv; îs) Ținut ~ Regiune de graniță a Imperiului Habsburgic, ai cărei locuitori se bucurau de anumite privilegii în schimbul supravegherii și apărării hotarelor.

GRĂNICERÉSC, -EÁSCĂ, grănicerești, adj. De grăniceri. Se vede o cazarmă mică, probabil a pichetului grăniceresc. SAHIA, U.R.S.S. 8. ◊ Ținut grăniceresc = (în Transilv.) regiune de graniță a imperiului habsburgic care avea un regim special și ai cărei locuitori, țărani liberi, se bucurau de anumite privilegii în schimbul serviciului militar pe care-l făceau în formațiile de grăniceri.

GRĂNICERÉSC ~eáscă (~éști) Care este caracteristic pentru grăniceri; de grănicer. /grănicer + suf. ~esc

grănicerésc adj. m., f. grănicereáscă; pl. m. și f. grăniceréști

grănicerésc adj. m., f. grănicereáscă; pl. m. și f. grăniceréști

REGIMENTELE GRĂNICEREȘTI, unitățile militare de români și de secui, înființate în 1762 de Curtea imperială de la Viena de-a lungul frontierei Transilvaniei. R.g. de români cuprindeau oamenii liberi sau răscumpărați din iobăgie, de confesiune greco-catolică, scutiți de o serie de de sarcini de către stat și iobăgești în schimbul satisfacerii obligațiilor militare. S-au înființat două r.g.: Regimentul I, cu sediul la Orlat, și Regimentul al II-lea, cu sediul la Năsăud; în 1768 s-a mai înființat, în Banat, Batalionul I românesc, cu sediul la Caransebeș. Prin înființarea r.g., care urmau, în concepția organizatorilor, să slujească întru totul interesele Habsburgilor, se lărgea cercul românilor liberi și se întărea lupta de emancipare națională a românilor din Transilvania.