glosar sn [At: NEGRUZZI, S. I, 258 / Pl: ~e / E: fr glossaire, lat glossarium] 1-2 Listă sau colecție de cuvinte regionale învechite sau puțin cunoscute, însoțite de explicația lor, concepută ca lucrare anexă ori independentă. 3 (Îvr) Dicționar.

GLOSÁR, glosare, s. n. Listă sau colecție de cuvinte regionale, învechite sau puțin cunoscute, culese dintr-o regiune sau dintr-un text și date împreună cu explicația lor. Glosar dialectal. Ediție critică cu note și glosar. ▭ S-au editat sisteme ortografice și glosare: limba și-a urmat calea ei. SADOVEANU, E. 35 (Atestat în forma glosariu) Un glosariu ce nu-și are locul său într-o scrisoare. NEGRUZZI, S. I 258. ♦ (Învechit) Lexic, vocabular. De la gîndul de a stîrpi cuvintele de extracție străină, am ajuns a schimba tot glosarul. RUSSO, S. 69. – Variantă: (învechit) glosáriu s. n.

GLOSÁR s.n. Listă de cuvinte regionale ori învechite, însoțite de explicații. [< fr. glossaire, cf. lat. glossarium].

GLOSÁR s. n. listă de cuvinte mai puțin cunoscute, întâlnite într-un text sau culese dintr-o regiune, însoțite de explicații. (< lat. glossarium, fr. glossaire)

GLOSÁR ~e n. Listă de cuvinte puțin cunoscute (regionale, învechite, rare etc.) însoțite de explicația lor. /<lat. glossarium, fr. glossaire

glosar n. vocabular de vorbe vechi sau rare.

*glosár n., pl. e (vgr. glossárion, lat. glossarium). Carte care conține glose (cuv. rare) adunate. Vocabular, dicționar: Du Cange a lăsat un prețios glosar al limbiĭ latine mediĭ și infime.

GLOSÁRIU s. n. v. glosar.

glosár s. n., pl. glosáre

glosár s. n., pl. glosáre

GLOSÁR s. 1. (înv.) scară. (~ la un text.) 2. lexic, vocabular. (~ regional.)

GLOSAR s. 1. (înv.) scară. (~ la un text.) 2. lexic, vocabular. (~ regional.)

GLOSÁR s. n. (< fr. glossaire, cf. lat. glossarium): 1. listă de cuvinte însoțite de explicația lor, concepută ca anexă sau ca lucrare independentă. 2. (înv.) dicționar, vocabular. ◊ ~ dialectál: repertoriu de cuvinte, forme și sensuri lexicale înregistrate prin anchete speciale, monografii și atlase lingvistice ca particularități ale unui grai, subdialect sau dialect. El reprezintă o selecție a elementelor amintite, bazată pe o verificare cu atestări în dicționare și în alte g. dialectale. În redactarea acestui tip de g. se folosesc normele lexicografice utilizate și în dicționarele obișnuite. G. dialectal se publică fie independent, în volume separate și în reviste, fie ca anexe la monografii și studii monografice (dialectale, folclorice, etnografice) sau la opere literare cu o coloratură dialectală pronunțată.