FÚRCA furci s. f. 1. Unealta agricola formata dintro prajina de lemn sau de otzel terminata cu doi sau trei dintzi (incovoiatzi) folosita pentru strangerea fanului claditul shirelor strangerea gunoiului a baligarului etc. ◊ Expr. Parcar fi puse (sau adunate) cu furca se spune despre lucruri ashezate in dezordine nesortate. ♦ Cantitate de fan cat se poate lua intro furca (1). 2. (In sintagmele) Furca telefonului = partea aparatului de telefon care sta receptorul. Furca pieptului = extremitatea inferioara a sternului cu cele doua cartilaje costale fixate de el; lingura pieptului lingurea. Furca gatului = extremitatea superioara a sternului cu cele doua clavicule fixate de el. Furca putzului (sau fantanii) = stalpul de care se sprijina cumpana. Furca scranciobului = stalpul orizontal de care este fixat scranciobul. Furca drumului = raspantie. ♦ (Inv.) Spanzuratoare in forma de furca (1) cu doi dintzi. 3. Vergea de lemn la capatul careia se leaga caierul pentru a fi tors. ◊ Expr. A se certa furca = a se certa foarte tare. A da (cuiva) de furca = a face (pe cineva) sashi bata capul cu chestiuni greu de rezolvat. A avea de furca cu cineva (sau cu ceva) = a avea mult de luptat cu cineva (sau cu ceva) a avea dificultatzi. (Pop.) A avea stupit la furca = a avea ushurintza la vorba a vorbi mult shi cu placere a avea chef de vorba. 4. SHezatoare la care se toarce cu furca (3). 5. Organ al mashinii de filat cu ajutorul caruia se produce torsionarea fibrelor. 6. Fiecare dintre stalpii groshi de stejar de care se prind cosoroabele shi care sustzin acoperishul shi peretzii caselor tzaraneshti din paianta. Lat. furca.

furca sf [At: PRAV. MOLD. 18 / Pl: ~rci (Trs) ~uri / E: ml furca] 1 Unealta agricola formata dintro prajina de lemn sau de otzel terminata cu doi sau trei dintzi (incovoiatzi) folosita pentru strangerea fanului claditul shirelor strangerea gunoiului a baligarului etc. Cf ciolpan furcoi furceriu tzapoi tzunchinar varfar. 2 (Ie) Parcar fi puse (sau adunate) cu ~ Se spune despre lucruri ashezate in dezordine nesortate. 34 (Intrun joc de copii; ie) A umbla sau a sta ~k A umbla sau a sta in maini cu picioarele ridicate. 5 (Ie) A fi aruncat din ~ A sta in dezordine. 6 (Reg; ie) A lua pe cineva cu ~k lunga A lua pe cineva din scurt Si: a certa. 7 Cantitate de fan care se poate lua intro furca (1). 8 Intoarcere a fanului sau a granelor cu furca (1). 9 (Ie) A avea de ~ cu cineva (sau cu ceva) A avea mult de luptat cu cineva (sau cu ceva). 10 (Iae) A avea dificultatzi in rezolvarea unei probleme. 11 (Ie) A da (cuiva) de ~ A face (pe cineva) sashi bata capul cu chestiuni greu de rezolvat. 12 (Teh; is) ~k mashinii Unealta sau organ de mashina sau extremitate a unui organ de mashina constituita dintro bara care se ramifica o data sau de mai multe ori in bratze simetrice sau asimetrice. 13 (Atm; is) ~k pieptului Extremitatea inferioara a sternului cu cele doua cartilaje costale fixate de el Si: furculitza (4) pieptului lingura pieptului lingurea. 14 (Atm; is) ~k gatului Extremitatea superioara a sternului cu cele doua clavicule fixate de el. 15 (Is) ~k putzului (sau fantanii) Stalpul de care se sprijina cumpana. 16 (Is) k scranciobului Stalpul orizontal de care este fixat scranciobul. 17 (Is) k drumului Raspantie. 18 (Is) k telefonului Parte a aparatului de telefon care sta receptorul. 19 (Is) ~ de ridicat cablul Prajina lunga pentru instalarea cablurilor. 20 Fiecare dintre stalpii groshi de stejar de care se prind cosoroabele shi care sustzin acoperishul shi peretzii caselor tzaraneshti din paianta. 21 (Mtp; is) ~rcile pamantului Cele shase furci care se sprijina pamantul in credintzele populare. 22 (Inv; lpl) Spanzuratoare in forma de furca (1) cu doi dintzi. 23 Vergea de lemn la capatul careia se leaga caierul pentru a fi tors. 24 (Is) ~k dreapta Furca (23) in care se pune caierul de lana fuior caltzi etc. 25 (Is) ~k intoarsa Furca (23) in care se pun mici mosoare de borangic pentru al rasuci. 26 (Pop) Tors cu furca (23) (la shezatori). 27 Furcarie. 28 (Pop; is) Vorbe de ~ Vorbe de claca Si: flecareala. 29 (Pop; ie) A nu avea de ~ A fi extrem de sarac. 30 (Pop; ie) A tzine ~ (la ceva) A tzine mortzish (la ceva). 31 (Pop; ie) A se tzine ~ (cu cineva) A se certa continuu cu cineva. 32 (Pop; ie) A se certa ~ A se certa foarte tare. 33 (Iae) A se certa mereu. 34 (Pop; ie) A avea stupit la ~ A vorbi mult shi cu placere. 35 (Iae) A avea chef de vorba. 36 (Pop) Bratzele razboiului de tzesut. 37 (Pop; is; mpl) rca de urzit Fiecare dintre vergelele de lemn care sustzin urzeala la razboiul de tzesut Si: (reg) furculitza (7). 38 Organ al mashinii de filat cu ajutorul caruia se produce torsionarea fibrelor. 39 (Reg) Piscul carului Si: furcea (5). 40 (Reg) Parte a morii nedefinita indeaproape. 41 (Pes) Suport in forma de cruce pentru sprijinirea unditzelor. 42 (Muz) Mica pedala sau manivela adaptata harpei sau altui instrument pentru a ridica cu jumatate de ton sunetele coardelor. 43 (Reg) Semn la urechile oilor.

FÚRCA furci s. f. 1. Unealta agricola formata dintro prajina de lemn sau de otzel terminata cu doi sau trei dintzi (incovoiatzi) folosita pentru strangerea fanului claditul shirelor strangerea gunoiului a baligarului etc. ◊ Expr. Parcar fi puse (sau adunate) cu furca se spune despre lucruri ashezate in dezordine nesortate. ♦ Cantitate de fan cat se poate lua intro furca (1). 2. (In sintagme) Nume dat unor unelte sau obiecte asemanatoare cu furca (1): a) furca telefonului = partea aparatului de telefon care sta receptorul; b) furca pieptului = extremitatea inferioara a sternului cu cele doua cartilaje costale fixate de el; lingura pieptului lingurea; c) furca gatului = extremitatea superioara a sternului cu cele doua clavicule fixate de el; d) furca putzului (sau fantanii) = stalpul de care se sprijina cumpana; e) furca scranciobului = stalpul orizontal de care este fixat scranciobul; f) furca drumului = raspantie. ♦ (Inv.) Spanzuratoare in forma de furca (1) cu doi dintzi. 3. Vergea de lemn la capatul careia se leaga caierul pentru a fi tors. ◊ Expr. A se certa furca = a se certa foarte tare. A da (cuiva) de furca = a face (pe cineva) sashi bata capul cu chestiuni greu de rezolvat. A avea de furca cu cineva (sau cu ceva) = a avea mult de luptat cu cineva (sau cu ceva) a avea dificultatzi. (Pop.) A avea stupit la furca = a avea ushurintza la vorba a vorbi mult shi cu placere a avea chef de vorba. 4. Furcarie. 5. Organ al mashinii de filat cu ajutorul caruia se produce torsionarea fibrelor. 6. Fiecare dintre stalpii groshi de stejar de care se prind cosoroabele shi care sustzin acoperishul shi peretzii caselor tzaraneshti din paianta. Lat. furca.

FÚRCA furci s. f. 1. Vergea de lemn la capatul careia se leaga caierul pentru a fi tors. Voi atzi imblat cu furca cu acul cu razboiul. ISPIRESCU L. 12. Degetele ei... torceau dintro furca de aur. EMINESCU N. 8. Caierul de burungic din furca. NEGRUZZI S. I. 107. ◊ (Poetic) Toamna mindra tzesatoare Pune furcan briul ei. ALECSANDRI P. A. 156. ♦ Furcarie. Se ferea... da cinta cu toatele cind erau la furca. ISPIRESCU L. 51. ◊ Expr. A se certa furca = a se certa rau. A aflat acest amor tainic shi sa certat cu dinsa furca. FILIMON C. 84. A da (cuiva) de furca = a da (cuiva) mult de lucru a face (pe cineva) sashi bata capul cu chestiuni greu de rezolvat. A avea de furca cu cineva (sau cu ceva) = a avea mult de lucru de luptat cu cineva (sau cu ceva). Avusese atita de furca cu blestematul de motor. DUMITRIU V. L. 129. Cu dl Disescu... am avut de furca anul trecut. GALACTION O. I 25. Tu ai vrut sa ai cu noi de furca SHi dacai vrut sancurci acum descurca! COSHBUC P. II 284. (Popular) A avea stupit la furca = a avea ushurintza la vorba a vorbi mult shi cu placere. 2. Unealta agricola formata dintro coada de lemn terminata cu doi sau trei dintzi incovoiatzi de lemn (servind la strinsul finului la claditul shirelor etc.) sau de otzel (servind shi la stringerea gunoiului a balegarului etc.). Batrinul intoarse furca cu coarnele in pamint. SADOVEANU M. C. 87. In usha grajdului alaturi statea Ichim cu furca de fier in mina. REBREANU R. II 210. SHi de cite ori lua cite un snop in furca shil simtzea k e greu inima i ridea de bucurie. SLAVICI O. I 238. ◊ Fig. [SHarpele] a atzintit pe copil shi shia fulgerat spre el furca limbii. SADOVEANU D. P. 91. ◊ Expr. Parcar fi pus cu furca se zice despre lucruri aflate in dezordine. Parul i sta in cap de parca ar fi fost pus cu furca. ISPIRESCU L. 206. ♦ Cantitate de fin cit se poate lua intro furca. Se ducea sa coboare din pod o furca de fin pentru cai. SLAVICI O. I 252. 3. Nume dat la diferite unelte lucruri etc. asemanatoare cu o furca: a) furca telefonului = partea aparatului de telefon care sta receptorul. SHtefan Turcu lasa receptorul in furca. MIHALE O. 78; b) furca pieptului extremitatea inferioara a sternului cu cele doua cartilagii costale fixate de el. Un nod nervos i se oprise parca in furca pieptului. BART E. 213. Pe Toma mil taia Pe la furca pieptului La incinsul briului. ALECSANDRI P. P. 73; c) furca gitului = extremitatea superioara a sternului cu cele doua clavicule fixate de el; d) furca putzului (sau a fintinii) = stilpul care se sprijina cumpana. A crapat furca fintinii. STANCU D. 96. SHi furcile de la fintini Stau veshnic neclintiten soare. DEMETRESCU O. 72; e) furca scrinciobului = stilpul orizontal de care este fixat scrinciobul; f) furca drumului = raspintie. ♦ (Invechit) Spinzuratoare in forma de furca (2) cu doi dintzi. Cu moarte sa se omoare. In furci sal atirne. ISPIRESCU L. 121. 4. Fiecare din stilpii groshi de stejar de care se prind cosoroabele shi care sustzin acoperishul shi peretzii caselor tzaraneshti. Am stat jos linga furca tirlei. GALACTION O. I 64.

FÚRCA ~ci f. 1) Unealta agricola formata din catziva dintzi curbatzi fixatzi intro coada de lemn folosita la diferite lucrari. ~ de fier. 2) Cantitate de material care poate fi luata dintro singura data cu aceasta unealta. 3) Unealta constand dintro vergea de lemn la capatul careia se pune caierul pentru al toarce. 4) Obiect cu o parte bifurcata. ◊ ~k telefonului parte componenta a aparatului de telefon care se pune receptorul. 5) Fiecare dintre stalpii de care se fixeaza grinzile shi care sustzin acoperishul shi peretzii unei case tzaraneshti. /<lat. furca

furca f. 1. prajina terminata in douatrei ramuri coarne sau dintzi cu care se strange fanul se cara snopii de grau; 2. prin analogie tot ce seamana unei furci in special capatul celor doua lemne ce trec printre osia shi inima carului; furca pieptului osul sternului unde se intalnesc coastele anterioare; 3. unealta de tors: torsul se face cu ajutorul furcei shi al fusului; a avea de furca a avea inca de lucru de trecut peste greutatzi: mai avem de furca impreuna; a da de furca cuiva ai impune ceva penibil; 4. pl. Mold. stalpii caselor tzaraneshti; 5. pl. spanzuratoare: vrednic de furci (V. Caudine). [Lat. FURCA; sensurile figurate de sub 3 sunt luate din sfera tzesutului]. ║ adv. 1. tare: a bate furca; s’a certat cu dansa furca FIL.; 2. mortzish: a tzinea furca.

fúrca f. pl. ĭ (lat. fŭrca it. pv. cat. pg. forca fr. fourche sp. horca. D. rom. vine ngr. fúrka spinzuratoare; bg. hurka furca alb. furka). Prajina terminata cu doĭ saŭ maĭ multzĭ cracĭ (de lemn orĭ de metal): a ridica finu cu furca. Vorbe aruncate cu furca vorbe nesarate fara spirit (V. tzapoĭ). Furca peptuluĭ osu sternuluĭ. La unele putzurĭ stilpu vertical care tzine cumpana; la scrincĭov ceĭ doĭ marĭ stilpĭ care sustzin osia; la casa tzaraneasca stilpiĭ care sustzin cosoroabele (V. martac); la car piscu gruĭu; la bicicleta pĭesa care cuprinde roata anterioara shi in virfu careĭa e fixat ghidonu. Batz in virfu caruĭa se leaga kĭeru (de lina de cinepa de in) k sa fie tors. A avea de furca (cu cineva cu ceva) a avea de lucru a avea incurcaturĭ. A te certa furca (adv.) cu cineva a te certa violent. Furcarie: s’aŭ adunat la furca. Pl. Spinzuratoare: a perit in furcĭ.

Caudine (Furci) f. pl. stramtoare aproape de Caudium la S.E. de Capua unde Romanii invinshi de Samnitzi trecura sub jug; fig. a trece sub furcile caudine a fi nevoit a face concesiuni umilitoare.

fúrca s. f. g.d. art. fúrcii; pl. furci

fúrca s. f. g.d. art. fúrcii; pl. furci

FÚRCA s. 1. (inv.) ostie. (Drac reprezentat cu furca in mana.) 2. (Transilv.) gearman hantarig. (Furca la fantana.) 3. v. bratz. 4. v. pisc. 5. (ANAT.) furcapieptului = (pop.) lingurea lingurica (reg.) lingurapieptului. 6. (prin Mold. shi Transilv.) cujeica. (Furca de tors.) 7. (pop.) furcarie. (SHezatoarea la care se toarce se numeshte furca.)

FÚRCA s. v. ostie.

FURCA s. 1. (inv.) ostie. (Drac reprezentat cu ~ in mina.) 2. (Transilv.) gearman hantarig. (~ la fintina.) 3. (TEHN.) bratz mina stilp (reg.) ciocan cujba. (~ la razboiul de tzesut.) 4. (TEHN.) pisc (reg.) cirlig grui popirtzac. (~ la car.) 5. (ANAT.) furcapieptului = (pop.) lingurea lingurik (reg.) lingurapieptului. 6. (prin Mold. shi Transilv.) cujeica. (~ de tors.) 7. (pop.) furcarie. (SHezatoarea la care se toarce se numeshte ~.)

furca s. v. OSTIE.

FURCI s. pl. v. spanzuratoare.

furci s. pl. v. SPINZURATOARE.

fúrca (fúrci) s. f. 1. Unealta agricola formata dintro prajina de lemn terminata cu doi sau trei dintzi incovoiatzi. 2. Furcoi. 3. Cantitate de fin care se poate lua cu furca sau furcoiul. 4. Munca agricola facuta cu furca sau furcoiul. 5. Spinzuratoare. 6. Stilp sau batz de care se sprijina cumpana putzului. 7. Cracana par de sustzinere a unei greutatzi a unei crengi etc. 8. Stern os al pieptului. 9. Stilp par tzarush. 10. Suport al sulului de urzeala la razboiul de tzesut. 11. Rascruce bifurcatzie. 12. La car loitra. 13. Vergea de lemn la capatul careia se leaga caierul pentru a fi tors. Mr. megl. furca istr. furke. Lat. fŭrca (Pushcariu 678; CandreaDens. 693; REW 3593; DAR; Densusianu GS II 317) cf. alb. furkë (Meyer 111; Philippide II 643; ar putea proveni din rom.) it. prov. cat. port. forca fr. fourche sp. horca. Der. furcarie s. f. (Mold. shezatoare la care femeile torc lina); furcatura s. f. (bifurcatzie) cu suf. tura (dupa CandreaDens. 696 shi DAR de la un lat. *fŭrcatūra); furcea s. f. (furcutza; loitra de car) poate din lat. *fŭrcĭlla cf. basc. murkila; furcer s. m. (Trans. furca cu dintzii de fier); furchitza s. f. (furca de tors); (in)furcitura s. f. (bifurcatzie; furcoi de fin capitza); furcoaie s. f. (cuier); furcoi s. n. (furca mare); furculitza s. f. (Trans. furculitza); infurci (var. infurca) vb. (a lua cu furca; a desface a despica; a bifurca) care Pushcariu 874 shi CandreaDens. 694 il derivau de la un lat. *infŭrcāre. Din. rom. provine ngr. φουρϰουλίτσα; alb. furkë shi furkuljitsë „furculitza”; bg. furka hurka (Candrea Elemente 408; Romanski Jb. XV 107; Berneker 286; Capidan Raporturile 195); bg. forkolica farkulica (Mladenov 660 care totushi deriva bg. furka direct din lat.); shi mag. furkó (Draganu Dacor. VII 199).

fúrca furci s.f. 1. Unealta agricola utilizata la stransul fanului; furcoi. 2. Furculitza. 3. Lemnul care sta ulucul (la morile de apa). 4. Bifurcatzie locul unde se despart doua drumuri sau cursuri de apa; furcitura: „In ce furca de parau / Esteon brad inramurat” (Biltziu 1990: 7). 5. Semn de recunoashtere in urechea oii; furculitza (Maram. Nord: Stramtura). ♦ (onom.) Furcea Furcia Furcoi nume de familie in Maramuresh. ♦ Atestat sec. XV (Mihaila 1974). Lat. furca „lemn bifurcat” (SHaineanu Scriban; Pushcariu CDDE DA cf. DER; DEX MDA). Cuv. rom. > ngr. furka „spanzuratoare” bg. hurka „furca” (Scriban).

fúrca furci s.f. 1. Unealta agricola utilizata la stransul fanului; furcoi. 2. Furculitza. 3. Lemnul care sta ulucul (la morile de apa). 4. Bifurcatzie locul unde se despart doua drumuri sau cursuri de apa; furcitura: „In ce furca de parau / Esteon brad inramurat” (Biltziu 1990: 7). Lat. furca.

FURCA DE PILOTAJ dispozitiv rotativ anexat unui ax vertical fixat in sol la care se atasheaza un maner in forma de „D”. Furca de pilotaj permite unui aeromodel sa zboare nepilotat de sportiv pana la terminarea combustibililor.

NATURAM EXPELLES FURCA TAMEN USQUE RECURRET (lat.) alungi natura cu furca dar ea se va intoarce in goana mereu Horatziu „Epistulae” I 10 24. Zadarnic incerci sa ingradeshti firea ea ishi impune legile.

a da de furca expr. a face cuiva greutatzi.