frecuș sn [At: CREANGĂ, P. 306 / Pl: ~uri / E: freca + -uș] 1 Frecare (1). 2 (Pfm; îe) A trage cuiva un ~ A mustra pe cineva. 3 (Îae) A bate pe cineva. 4 (Îvp) Unealtă de cismărie cu care se lustruiește talpa. 5 (Reg) Frecău. 6 (Fam; fig; lpl) Frecături (7).

FRECÚȘ, frecușuri, s. n. Frecare. Era gătită într-o catrință roasă, de sub care îi ieșeau picioarele groase cu niște tălpi negre, crăpate de-atîția ani de umblet, de-atîția ani de frecuș cu zgrunzurii și cu pietroaiele pămîntului. CAMILAR, N. II 432. ◊ Fig. A început atunci pentru băiatul sărac frecușul jugului vieții. CARAGIALE, N. S. 54. ◊ Expr. (Familiar) A trage cuiva (un) frecuș = a trage (cuiva) o ceartă sau o bătaie. Un gazetar din cei mărunței... Va lua la trei parale pe toți d-nii autori și le va trage frecuș. VLAHUȚĂ, O. A. 211. La urma urmelor, Ivan scoate de barbă și pe Scaraoschi și-i trage un frecuș. CREANGĂ, P. 306.

FRECÚȘ ~uri n. 1) v. A FRECA. 2) depr. Critică aspră. 3) la pl. Neînțelegeri în sânul unui grup de persoane. /a freca + suf. ~uș

frecuș n. fam. 1. mustrare; 2. bătaie bună, trânteală.

frecúș n., pl. urĭ. O unealtă cizmărească de lustruit talpa (cp. cu răzuș). Fig. Iron. Bătaĭe saŭ ocară, răfuĭală: ĭ-a tras un frecuș. Frecătură, contact: frecușu juguluĭ vĭețiĭ (Car.). Loc frecŭentat, loc pe unde se freacă (se vîntură) mulțimea: acolo era frecușu dracilor.

frecúș s. n., pl. frecúșuri

frecúș s. n., pl. frecușúri

FRECÚȘURI s. pl. v. neînțelegere.

frecuș, frecușuri s. n. 1. dojană, mustrare. 2. neînțelegere, ceartă. 3. contact sexual. 4. masturbare.

a încasa un frecuș / un perdaf / o săpuneală expr. a fi aspru mustrat / certat.

a trage (cuiva) un frecuș expr. 1. a certa cu asprime. 2. a bate (pe cineva).