opțiuni
  • info

15 definiții pentru flăcăiandru

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FLĂCĂIÁNDRU, flăcăiandri, s. m. Flăcău mai tânăr; adolescent, flăcăuan. [Pr.: -că-ian-. – Var.: flăcăuándru s. m.] – Flăcău + suf. -andru.

FLĂCĂIÁNDRU, flăcăiandri, s. m. Flăcău mai tânăr; adolescent, flăcăuan. [Pr.: -că-ian-. – Var.: flăcăuándru s. m.] – Flăcău + suf. -andru.

flăcăiandru sm [At: ISPIRESCU, U. 2 / P: ~că-ian~ / V: ~căoa~, ~căua~ / Pl: ~ri / E: flăcău + -andru] 1-2 (Șhp) Flăcău (1) (foarte tânăr) Si: adolescent, flăcăiaș (1-2), (reg) flăcăuan (1-2), flăcăuș (1-2). 3 Băiețandru.

FLĂCĂIÁNDRU, flăcăiandri, s. m. Flăcău mai tînăr. Nicu se ținea ca vrăjit de acest flăcăiandru care abia împlinise cinsprezece ani. CAMIL PETRESCU, O. I 150. Cînd se făcuse flăcăiandru, a intrat argat la caii boierești. SANDU-ALDEA, U. P. 13. Basmele... sînt numai pentru băieți și codane, pentru flăcăiandri și fetișcane. ISPIRESCU, U. 2. ◊ (Adjectival) Doi surugii flăcăiandri... mînau... săltînd ușor pe șele. ODOBESCU, S. I 161. – Pronunțat: -că-ian-.

flăcăiandru m. flăcău nu deplin adult.

flăcăĭándru m. Fam. Flăcăŭ maĭ tînăr.

FLĂCĂUÁNDRU s. m. v. flăcăiandru.

FLĂCĂUÁNDRU s. m. v. flăcăiandru.

flăcăuandru sm vz flăcăiandru

FLĂCĂUÁNDRU, flăcăuandri, s. m. Flăcăiandru. În locul tovarășului dorit, văzură un flăcăuandru care stătea cu spetele întoarse spre ei. BUJOR, S. 21.

flăcăŭándru m. Flăcăĭandru.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

flăcăiándru s. m., art. flăcăiandrúl; pl. flăcăiándri, art. flăcăiándrii

flăcăiándru / flăcăuándru s. m., pl. flăcăiándri / flăcăuándri, art. flăcăiándrii / flăcăuándrii

flăcăiandru

flăcăiandru, -dri.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

FLĂCĂIÁNDRU s. v. băiețandru.

FLĂCĂIANDRU s. băietan, băiețandru, copilandru, (Olt. și Munt.) dănac, (prin Maram. și Transilv.) pruncotean, (fam.) puștan, (peior.) țîngău. (Un ~ de vreo 14 ani.)

Intrare: flăcăiandru
substantiv masculin (M62)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • flăcăiandru
  • flăcăiandrul
  • flăcăiandru‑
plural
  • flăcăiandri
  • flăcăiandrii
genitiv-dativ singular
  • flăcăiandru
  • flăcăiandrului
plural
  • flăcăiandri
  • flăcăiandrilor
vocativ singular
  • flăcăiandrule
  • flăcăiandre
plural
  • flăcăiandrilor
substantiv masculin (M62)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • flăcăuandru
  • flăcăuandrul
  • flăcăuandru‑
plural
  • flăcăuandri
  • flăcăuandrii
genitiv-dativ singular
  • flăcăuandru
  • flăcăuandrului
plural
  • flăcăuandri
  • flăcăuandrilor
vocativ singular
  • flăcăuandrule
  • flăcăuandre
plural
  • flăcăuandrilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

flăcăiandru, flăcăiandrisubstantiv masculin

  • 1. Flăcău mai tânăr. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: adolescent băiețandru flăcăuan
    • format_quote Nicu se ținea ca vrăjit de acest flăcăiandru care abia împlinise cinsprezece ani. CAMIL PETRESCU, O. I 150. DLRLC
    • format_quote Cînd se făcuse flăcăiandru, a intrat argat la caii boierești. SANDU-ALDEA, U. P. 13. DLRLC
    • format_quote Basmele... sînt numai pentru băieți și codane, pentru flăcăiandri și fetișcane. ISPIRESCU, U. 2. DLRLC
    • format_quote (și) adjectival Doi surugii flăcăiandri... mînau... săltînd ușor pe șele. ODOBESCU, S. I 161. DLRLC
    • format_quote În locul tovarășului dorit, văzură un flăcăuandru care stătea cu spetele întoarse spre ei. BUJOR, S. 21. DLRLC
etimologie:
  • Flăcău + sufix -andru. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.