FÍICĂ, fiice, s. f. Persoană de sex feminin, considerată în raport cu părinții săi; fată. – Fie² + suf. -ică.

fiică sf [At: DOSOFTEI, V. S. 25 / V: fică, (reg) hi~ (hică) / Pl: ~ice / E: fie² + -ică] Persoană de sex feminin, considerată în raport cu părinții săi Si: fată (12).

FIÍCĂ, fiice, s. f. Persoană de sex feminin, considerată în raport cu părinții săi; fată. – Fie² + suf. -ică.

FIÍCĂ, fiice, s. f. (De obicei în legătură cu un pronume posesiv sau cu un substantiv în genitiv) Persoană de sex feminin considerată în raport cu părinții săi; fată (3). A măritat pe fiică-sa după un om bun și harnic. CREANGĂ, P. 294. Am avut toată vremea ca să trec pe la Marghiolița, fiica comisarului Săbiuță. ALECSANDRI, T. I 66. Am răpit pe fiica ta. id. P. P. 79. – Pronunțat: fii-că.

fiică f. fată, în raport cu părinții săi. [Derivat din fie sub influență analogică (cf. maică)].

fiĭcă f., pl. e, ĭ (dim. d. fie 1, ca puĭcă, d. puĭ. V. fiŭ). Fată (față de părințiĭ eĭ): Cornelia, mama Grahilor, era fiĭca luĭ Scipione Africanu.

FIÍ/CĂ ~ce f. Persoană de sex feminin luată în raport cu părinții săi; fată. [G.-D. fiicei; Sil. fii-] /fie + suf. ~că

!fíică (fii-) s. f., g.-d. art. fíicei; pl. fíice

fíică s. f. (sil. fii-), g.-d. art. fíicei; pl. fíice

fiică, pl. fiice

fiică.

!fíică-mea (-ta, -sa) (fii-) s. f. + adj. pr., g.-d. fíică-mii (-tii, -sii)

fíică-mea (ta, sa) s. f. + adj. (sil. fii-)

FIÍCĂ s. copilă, fată, (înv. și pop.) fie, (înv. și reg.) pruncă. (Aceea e ~ mea.)

FIICĂ s. copilă, fată, (înv. și pop.) fie, (înv. și reg.) pruncă. (Aceea e ~ mea.)

fíică, fiice s. f. Persoană de sex feminin, considerată în raport cu părinții săi; fată, fie. ◊ Fiica Sionului = (în Noul Testament) cetatea Ierusalimului, numită astfel pentru că era zidită pe muntele Sion. – Din fie „fiică” + suf. -ică.