fată sf [At: COD. VOR. 26/13 / S și: (înv) feată / Pl: fete / E: ml feta] 1 Persoană de sex feminin, nemăritată. 2 Copil de sex feminin. 3 (Îs) ~ mare (sau ~ de măritat, pop ~ n floare, reg ~ în păr) Fată (1) la vârsta căsătoriei. 4 (Îs) ~ bătrână (sau ~ stătută, reg ~ în păr) Fată trecută de vârsta măritișului și rămasă necăsătorită. 5 (Reg; îs) Fete (de) nune Fete (1) care merg cu mirele după mireasă. 6 (Reg; îs) Fete după masă Fete (1) pe care le cheamă mireasa. 7 (Pop; îs) ~ mare (sau curată, fecioară, înv vărgură) Fecioară (1). 8 (Îrg; îe) A fi ~ Ia cap A-și fi pierdut fecioria. 9 (Îrg; îae) A umbla cu capul descoperit, ca fetele. 10 (Pop; îs) Fetele câmpului (sau codrului, pădurii) Zâne răuvoitoare Cf iele. 11 (Înv; nob; îs) Fete de mare Sirene. 12 (În raport cu părinții) Fiică. 13 (Îe) A-și da ~ta din casă A-și mărita fiica. 14 (Înv; pex) Servitoare. 15 (Îs) ~ în casă Menajeră. 16 (Ast; pop; îs) -ta mare (sau, reg cu cobiliță, mare cu cobiliță cu apă, mare cu cobiliță în spinare, cu donițele) Constelația Orion. 17 (Ent; Buc) Furnică fără aripi. 18 (Pop; la jocul de cărți) Damă. 19 (Înv; îs; mpl) ~ galantă Prostituată. 20 (D. băieți; îe) A merge (sau a se duce) Ia fete A avea prima relație sexuală. 21 (Îae) A merge la bordel.

fată s.f. 1 Persoană tânără de sex feminin, necăsătorită. ◊ Fată în casă = fată tânără, angajată ca femeie de serviciu într-o gospodărie. Fată bătrână (sau stătută) = fată trecută de vârsta măritișului și rămasă necăsătorită. (reg.) Fete (de) nune = fete care merg cu mirele după mireasă. Fete după masă = fete pe care le cheamă mireasa. Fată arăcită v. arăcit. Fată nemăritată v. nemăritată. Fată în păr v. păr. Târgul de fete v. târg. ◊ Compus: fată-mamă = tânără necăsătorită, cu un copil pe care îl crește singură. 2 (și fată mare sau, pop., curată, înv., vărgură) Fecioară (1), virgină. ◊ Fată fecioară v. fecioară. Muiere fată v. muiere. ◊ Expr. (înv., reg.) A fi fată la cap = a) (despre tinere) a-și fi pierdut fecioria; b) (despre femei) a umbla cu capul descoperit ca fetele. (Pe) când era bunica fată (mare) v. bunică. De (sau pe) când era mama fată (mare) v. mamă. A ședea ca o fată mare v. ședea. 3 (în raport cu părinții) Fiică. ◊ Nume de fată v. nume. Fată vitregă v. vitreg. ◊ Expr. A-și da fata din casă = a-și căsători fiica. A da o fată după cineva (ori cuiva) v. da. 4 Compus: (astron.; pop.; art.) Fata-Mare (sau reg., -cu-Cobilița) = constelația Orion. 5 (pop.; la pl.) Fetele câmpului (sau codrului, pădurii) = zâne răuvoitoare. Fata pădurii v. pădure. 6 (pop.; la jocul de cărți) Damă. 7 (arg.; mai ales la pl.) Prostituată. ◊ Expr. A merge la fete = a) (despre băieți) a avea prima relație sexuală; b) (despre bărbați) a merge la bordel. • pl. fete. /lat. fēta.

FATĂ, fete, s. f. 1. (În opoziție cu fecior, băiat) Persoană tînără de sex feminin, nemăritată. Florica era fată îndrăzneață, pe cît era și de frumoasă. BUJOR, S. 27. Vin cîntînd în stoluri fete De la grîu. COȘBUC, P. I 47. Peste capul blond al fetei zboară florile ș-o plouă. EMINESCU, O. I 154. ◊ Fată în casă = fată tînără angajată pentru dereticatul camerelor și alte treburi casnice, în afară de cele ale bucătăriei. Jupîneasa Lina de la curte o spus prin sat că tată-tău s-ar fi lăudat că o să te bage și pe tine fătă-n casă la boieriu ceala. BUJOR, S. 63. ◊ (În opoziție cu nevastă și femeie) Frunză verde, foaie lată, Pîn-eram la maica fată, Ori lucram, ori nu lucram, Tot draga maichii eram. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 176. De la noi a treia casă Este-o fată ș-o nevastă. id. ib. 394. ◊ Fată mare = fecioară; fată la vîrsta măritișului. N-am putea duce l-alde biata Bălașa ceva curmeie de viță... zicea mama Arghirița către fata mare ce învîrtea mămăliga între genunchi. DELAVRANCEA, S. 183. De întîlnea pe drum neveste și fete mari, cînta cîntece șăgalnice. CREANGĂ, P. 108. Rîdeam de dînsul că șede ca o fată mare, cu ochii plecați. NEGRUZZI, S. I 63. Fată bătrînă v. bătrîn. ◊ Expr. (Pe) cînd era bunica fată (mare) v. bunică. ◊ Compus: (Astron.) fata-cu-cobilița v. cobiliță. 2. (În raport cu părinții) Fiică. Ileana, fata lui Dumitru Ciulici, se culcase la ușa Nadinei, în odăița dintre dormitor și sufragerie. REBREANU, R. II 113. Dar ca Săgeată de bogat Nici astăzi domn pe lume nu-i, Și-avea o fată, – fata lui – Icoană-ntr-un altar s-o pui La închinat. COȘBUC, P. I 53. Să te găsesc sănătos! – Cale bună, fata mea, îi zise tată-său. ISPIRESCU, L. 16. Împăratul-Verde... sare de bucurie că i-a venit nepotul și pe dată îl face cunoscut curții și fetelor sale. CREANGĂ, P. 208. Șede baba supărată Cu fata nemăritată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 447. ◊ Fata mamei = nume dat fetelor alintate. Pentru că era «fata mamei», se alinta cum s-alintă cioara-n laț. CREANGĂ, P. 283.

FÁTĂ féte f. 1) Persoană de sex feminin de la naștere până la căsătorie; duduie; domnișoară. ◊ ~ mare a) fecioară; b) fată bună de măritat. ~ bătrană (sau trecută, stătută) fată rămasă nemăritată. ~ în casă fată tânără angajată în trecut pentru treburi gospodărești. Părul-fetei plantă de pădure, ce crește prin crăpăturile stâncilor. Rușinea-fetei plantă cu tulpină păroasă, cu flori albe sau trandafirii, dispuse în umbelă, în centrul căreia se află câte o floricică de culoare roșie-închisă. Fata-cu-cobiliță denumire populară a constelației Orion. 2) pop. Tânără castă. 3) Persoană de sex feminin privită în raport cu părinții săi; fiică. ◊ Fata mamei se spune despre o fată alintată. [G.-D. fetei] /<lat. feta

fată f. 1. copilă, fecioară (în opozițiune cu băiat); 2. fată nemăritată: a rămas fată mare; 3. pop. fiică: fată de împărat; 4. servitoare: fată în casă. [Vechiu-rom. feată = lat. FETA].

fátă f., pl. fete (lat. feta, part. d. fere, fetum. V. făt și fa 1). Fecĭoară. Copilă (în opoz. cu băĭat). Fiĭcă. Fată mare, fată de măritat. Fată batrînă, fată rămasă nemăritată. Modest ca o fată mare, foarte modest. Fată în casă, servitoare la lucrurile din casă. Fata cu donițele, cingătoarea luĭ Orion (o constelațiune).

fátă-mámă s. f. Tânără necăsătorită, cu un copil pe care și-l crește singură ◊ „Lena Grove, fata-mamă, traversează cartea cu calmul intemporal al zeităților. Ea pare să poarte cu sine eternitatea, trăind într-un prezent continuu.” R.lit. 29 XII 73 p. 15 (din fată + mamă; cf. fr. fille-mère, it. ragazza madre)

fátă s. f., g.-d. art. fétei; pl. féte

fátă s. f., g.-d. art. fétei; pl. féte

FÁTĂ s. 1. copilă, (înv. și reg.) pruncă. (Un grup de ~ete.) 2. v. fecioară. 3. v. fiică.

FATĂ s. 1. copilă, (înv. și reg.) pruncă. (Un grup de ~.) 2. fecioară, virgină, (înv.) vergură. 3. copilă, fiică, (înv. și pop.) fie, (înv. și reg.) pruncă. (Aceea e ~ mea.)

fátă (féte), s. f. – 1. Persoană de sex feminin. – 2. Tînără, copilă. – 3. Fecioară. – 4. Fată nemăritată. – 5. Fată în casă, servitoare. – 6. Nume popular al constelației Orion. – 7. (Arg.) Hîrtie de 500 de lei. – Mr. feată, megl. fętă, istr. fętę. Lat. fĕta (Pușcariu 588; Densusianu, GS, II, 314), cf. friul. fede, lomb. feda, piem. fea, dauph. feia, toți cu sensul de „oaie”, sp. jeda „vacă cu vițel” (Gárcia de Diego, Bol. R. Acad. Esp., VII, 261). Sensurile 3, 5 și 6 sînt însoțite de obicei de adj. mare; sensul 6 se explică plecîndu-se de la ideea de „nou, nefolosit”. Este cuvînt general răspîndit (ALR, I, 192). Der. fătoi, s. m. (fată bărbătoasă); fătălău (var. feteleu), s. m. (hermafrodit), cu suf. -lău; fetesc, adj. (de fată; înv., feciorelnic); fetește, adv. (în chip feciorelnic); fetei, s. n. (adunare de fete); feti, vb. (a trăi nemăritată, a fi fată bătrînă); fetie, s. f. (feciorie; virginitate); fetișcană, s. f. (fată bătrînă; bomboană de fată); fetiță, s. f. (copilă).

fată O expresie care aparent nu ridică nici o problemă este fată-n casă. Se poate eventual vedea în ea o copie după fr. femme de chambre. Totuși casă nu este egal cu chambre. Expresia a putut apărea numai la boierii care aveau numeroase slugi în curte (argați, grădinari etc., bucătari, căci bucătăria era tot afară din casă). Prin opoziție cu aceștia, femeia care făcea curat în camere a putut fi numită fată-n casă. Prin urmare TDRG a avut dreptate cînd a inserat expresia la casă, nu la fată.

fátă, fete, s.f. – (mit.) Fata Pădurii (Fata Nopții, Fata Dracului, Pădureana, Ileana Pădurii, Vâlfa Pădurii, Crăiasa Pădurii, Zâna Pădurii, Știma Pădurii, Avizuhără, Albița, Aripa Satanei), un geniu rău al pădurilor, o divinitate malefică, nefastă, din mitologia românească. „Uneori, apare ca o femeie tânără, alteori foarte bătrână, cu părul lung până la pământ, bocind neîncetat prin păduri; se poate autometamorfoza la dorință. Întotdeauna când se plimbă, stârnește vuietul codrului, iar adesea, râde în hohote sinistre sau plânge hohotind, alteori chiuie sau croncăne. Umblă la marginea pădurilor, momind pe drumeții rătăciți” (Kernbach, 1989: 409-410). „Este un demon, apare în postura de agresor al bărbaților, îndeosebi al ciobanilor. Metamorfozată în iubita rămasă acasă, ea dă năvală noaptea, peste tânărul aflat singur, departe de sat și îl atacă, îl violează. Atunci când se opune sau descoperă impostura, tânărul este pedepsit: demonul îl ia pe sus și îl aruncă peste stânci sau în prăpăstii, îl îmbolnăvește și, nu de puține ori, îl omoară. Fură sau schimbă copiii nou-născuți sub ochii mamelor” (Eretescu, 2007: 11). Sălășluiește în scorburi de copaci. Stârnește vânturi puternice, furtuni care scot lemne din rădăcini, ploi mari. Pe unde trece ea, rămân oile sterpe, bolnave sau moarte (Bilțiu, 1999: 34). Este o creatură care nu a atins nivelul de civilizare a celor din satul tradițional. Nu cunoaște îmbrăcămintea sau încălțămintea, este incapabilă să mintă sau să-și ascundă intențiile (Eretescu, 2007: 60). „Fata Pădurii din Carpați este stăpâna pădurii și a plantelor de leac din natură. Stăpână deci a unor locuri asemănătoare celor care formează cadrul de viață al vânătorilor și culegătorilor de plante sălbatice din preistorie” (Jean Cuisenier, 2000). ♦ „Se zicea că, odată, la noi în sat umbla Fata Pădurii. Avea copite de cal și umbla pe la vetrele de oi. Păcurarii știau bine unde are ea grădinița și straturile de flori. Și, într-o zi, unul din păcurari s-a dus în grădina ei să vadă și el ce flori are Fata Pădurii în grădină. A vrut omul și el să se-nstruțe. Fata Pădurii repede a și aflat că a fost în grădina ei. Și se pomenește numai că se apropie de el și zice: Măi, Mihai, de n-ai fi foastă, / La stratu’ cu rostopască, / Tătă lume-ar si a noastră. Și atunci Fata Pădurii l-a luat în brațe și l-a sărutat. Numai că Mihai a avut la el usturoi. Și ea a simțit atunci miros de usturoi și l-a aruncat. Ea n-a mai avut putere asupra lui, că cine știe ce făcea cu el. L-ar fi dus undeva. Apoi toți păcurarii s-au strâns și au legat-o cu coajă de tei. De atunci se spune că s-ar fi depărtat Fata Pădurii de către sat” (Maria Bârlea, 42 ani, Giulești, cf. Bilțiu, 1999: 227-228). ♦ Legendele despre Fata Pădurii sunt răspândite în nordul Ardealului, Maramureș, estul Sătmarului și nordul Moldovei, apoi sudul Ucrainei (Transcarpatia – nordul Maramureșului istoric), respectiv Albania și nordul Greciei. Elementele comune dialectale daco-român și aromân sugerează apartenența la un strat autohton, preroman. „Maramureșul este perimetrul în care întâlnim stratul cel mai vechi de narațiune și credințe despre Fata Pădurii...” (Eretescu, 2007: 66). – Lat. feta (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, Densusianu, cf. DER; DEX, MDA).

la fete v. mânânțălul.

FATA MARE DIN HORĂ, numele popular al stelei Gemma din constelația Coroana boreală.

fată, fete s. f. (eufem., înv.) prostituată.

a merge la fete expr. (eufem., înv.) a frecventa bordelurile.

a rămâne fată bătrână expr. (d. fete) a nu se căsători până la o vârstă înaintată.

de când era bunica fată expr. v. de când Adam Babadam.

fată bună expr. (peior.) tânără care poate fi sedusă ușor.

FATĂ MARE belciugată, opritoare, prospătură, trufanda.

pe când era bunica fată expr. demult, cu mult timp în urmă, pe vremuri

școala fetelor expr. (adol., glum.) liceu pedagogic.