FIERĂSTRẮU, fierăstraie, s. n. 1. Unealtă sau mașină-unealtă prevăzută cu o lamă, o bandă sau un disc de oțel (cu dinți ascuțiți), pusă în mișcare manual sau pe cale mecanică și folosită pentru tăiatul unor materiale (lemne, metale etc.). 2. Instrument muzical alcătuit dintr-o lamă de metal care se freacă cu un arcuș pentru a emite sunete. [Var.: (1) ferăstrắu, ferestrắu, herăstrắu s. n.] – Firiz + suf. -ău (prin apropiere de fier).

fierăstrău sn vz ferăstrău

FIERĂSTRĂU s. n. V. ferăstrău

FIERĂSTRẮU s. n. v. ferăstrău.

fĭerăstrắŭ și herăstrắŭ n., pl. aĭe și ăĭe (ung. *fürésztö din fürész, fĭerăstrăŭ, și contaminat de fier). Vest. Un instrument compus dintr’o lamă dințată fixată în niște lemne și întrebuințat la tăĭat lemnele rozîndu-le. Joagăr, gater. Fabrică de tăĭat lemnele și de făcut scîndurĭ. – În Trans. și ferăstrăŭ, ferezăŭ și firisăŭ, în Mold. nord feresăŭ, feresăŭ (pop. he-) și serisăŭ, în Mold. sud feresteŭ, în Munt. est ferăstrăŭ și fĭerăstăŭ (pop. hĭe-). V. și firez.

FERĂSTRẮU s. n. v. fierăstrău.

FERESTRẮU^[1] s. n. v. fierăstrău.

HERĂSTRẮU s. n. v. fierăstrău.

ferăstrău sn [At: VARLAAM, C. 283/1 / V: -restreu, ~res~, fir~, fier~, fieres~, heres~, her~, ~resteu, ~restău, ~tău, fieresteu, hieresteu, hiristeu, herăstău, herestău, (reg) firisău, firiseu, feresău, fierăsău, hirisău, hereseu, (reg) forostău, forăstău / Pl: ~traie, (rar) ~treie / E: firiz + -ău (contaminat cu fereastră sau ferestrui)] 1 Unealtă (sau mașină-unealtă) prevăzută cu o lamă, o bandă sau un disc de oțel (cu dinți ascuțiți), folosită pentru tăiatul unor materiale (lemne, metal etc.). 2 (Îs) ~ de mână Ferăstrău (1) constând dintr-o lamă dințată triunghiulară, având la un capăt un mâner de lemn Si: (reg) firiz, chimilioară, corzar. 3 (Șîs) ~ mare Ferăstrău constând dintr-o lamă lungă, cu dinții mari, care are la cele două capete două mânere verticale și este manevrat de doi oameni Si: pânză, joagăr, (reg) babiță¹ (7), beschie (1). 4 (Îs) ~ de munte Joagăr. 5 Șină dințată la extremitatea mașinii de tipărit, cu dinții căreia se îmbucă dinții cilindrului. 6 Instrument muzical constând dintr-o lamă de metal care, îndoită și frecată cu un arcuș, emite sunete. 7 (Bot) Mălăoaie (Helianthemum alpestre). 8 (Bot) Iarba-osului (Helianthemum nummularium). 9 (Îs) Pește ~ Pește selacian din mările calde, al cărui bot se termină cu un rostru lamelar dințat (Pristic pristic). 10 (Ast; pop) Constelația Casiopea. 11 (Reg) Semn făcut de ciobani pe urechile oilor.

ferestrău sn vz ferăstrău

herăstrău sn vz ferăstrău

sirisău^[1] sf vz ferăstrău

FERĂSTRẮU, ferăstraie, s. n. 1. Unealtă sau mașină-unealtă prevăzută cu o lamă, o bandă sau un disc de oțel (cu dinți ascuțiți), pusă în mișcare manual sau pe cale mecanică și folosită pentru tăiatul unor materiale (lemne, metale etc.). 2. Instrument muzical alcătuit dintr-o lamă de metal care se freacă cu un arcuș pentru a emite sunete. [Var.: (1) ferestrắu, fierăstrắu, herăstrắu s. n.] – Firiz + suf. -ău (contaminat cu fereastră sau ferestrui).

HERĂSTRĂU s. n. v. ferăstrău.

FERESTRĂU s. n. V. ferăstrău

FERĂSTRẮU, ferăstraie, s. n. Unealtă prevăzută cu o lamă, o bandă sau un disc de oțel, cu dinți ascuțiți, pusă în funcțiune cu mîna sau pe cale mecanică (v. gater) și folosită pentru a tăia lemne, uneori și metale sau alte corpuri tari. Sforăi parcă tai lemne cu ferăstrăul. CAMILAR, TEM. 11. Aici, pe firul Oltului, instalase un ferăstrău mînat de apele lui. BOGZA, C. O. 101. ◊ Ferăstrău circular = ferăstrău în forma unui disc dințat, care taie învîrtindu-se în jurul axei sale. – Variante: ferestrắu (PAS, L. II 156, RETEGANUL, P. II 54), fierăstrắu (DRAGOMIR, P. 21, SADOVEANU, B. 54), herăstrắu (CARAGIALE, O. I 292) s. n.

FERESTRẮU s. n. v. ferăstrău.

HERĂSTRẮU s. n. v. ferăstrău.

FERĂSTRẮU ~áie n. 1) Unealtă prevăzută cu o lamă (cu dinți ascuțiți), acționată manual și folosită la tăiat (lemne). ◊ ~ cu ramă ferăstrău cu lama montată într-un cadru. ~ electric portativ mașină-unealtă având un lanț prevăzut cu dinți tăietori, acționată de un motor electric. ~ circular mașină-unealtă prevăzută cu un disc dințat, care, în timpul funcționării, execută o mișcare de rotație. 2) Instrument muzical constând dintr-o lamă dințată care produce sunete cu ajutorul unui arcuș. /<ung. fürésztö

ferestrău n. 1. unealtă cu o lamă dințată de oțel spre a tăia și prepara lemne; 2. pl. uzină pe marginea apelor la munte, unde ferestraie taie lemnele de brad ca bușteni; 3. pește având botul prelungit ca o sabie cu o mulțime de dinți (Pristis antiquorum); 4. plantă cu frunze ovale însoțite de stipuli lanceolați (Helianthemum). [Ung. FÜRÉSZTÖ].

ferăstrắŭ, ș. a. V. fĭerăstrăŭ.

herăstrắŭ, V. fĭerăstrăŭ.

!fierăstrău s. n., art. fierăstrăul; pl. fierăstraie

fierăstrắu / ferăstrắu s. n., art. fierăstrắul / ferăstrắul; pl. fierăstráie / ferăstráie

ferăstrắu v. fierăstrắu

ferăstrău s. n., art. ferăstrăul; pl. ferăstráie

ferăstrău, pl. ferăstraie

ferestrău, -traie.

FERĂSTRĂU s. (TEHN.) (reg.) chimilioară, corzar, firez.

FERĂSTRĂU s. v. iarba-osului, mălăoi.

FERĂSTRĂU s. (TEHN.) (reg.) chimilioară, corzar, firez.

ferăstrău s. v. IARBA-OSULUI. MĂLĂOI.

ferăstrắu (-aíe), s. n. – 1. Unealtă prevăzută cu o lamă pentru tăiatul lemnelor. – 2. Joagăr. – 3. Plantă (Helianthemum vulgare). – 4. Nume vulgar al constelației Casiopeea. Mag. fürészni „a tăia cu ferăstrăul”, prin intermediul var. firisău, care presupune un prototip mag. *füresző (Pușcariu, Dacor., VII, 467; Pușcariu, Lr., 31; DAR; cf. Cihac, II, 498; Gáldi, Dict., 90); numele mag. al uneltei este füresz. Numeroase var.: feres(t)eu, feres(t)ău, heres(t)eu, herăs(tr)ău, fieres(t)eu, fierăs(tr)ău, ultimele prin încrucișare cu fier. Sensul 4 pare a reprezenta alt cuvînt mag. forasztὁ (Gáldi, Dict., 129). – Der. ferăst(r)ui (var. fierăst(r)ui), vb. (a tăia cu ferăstrăul). Din mag. füresz „ferăstrău” derivă și firesar, s. m. (insectă, Rynchites cupreus), și firiz, s. n. (Trans., ferăstrău de mînă).

ferăstrău (it. sega, engl. saw, fr. scie, germ. Säge). Instrumentul a fost introdus în muzica ușoară* și de jazz* în urmă cu câteva decenii. Este construit din o lamă de oțel foarte flexibilă. O extremitate a instr. se fixează între genunchi, iar cealaltă se ține cu o mână, dându-i-se diferite curburi pentru a obține înălțimea (2) dorită. Sunetul se produce în două moduri: prin lovirea lamei cu o baghetă (2) a cărei extremitate bombată este învelită cu piele sau prin frecarea muchiei nedințate a lamei cu un arcuș (de vcl. sau de c. bas). Excelează în redarea de glissandi*. O variantă perfecționată a f. este flexatonul, instr. utilizat și în partiturile* simf. (ex. Variațiunile pentru orch., op. 31 de Schönberg).

fierăstrău, fierăstraie s. n. (glum.) proteză, placă dentară.