fermentație sf [At: PONI, C. 298 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr fermentation, lat fermentatio] 1 Proces de transformare, de descompunere, de alterare a substanțelor organice sub acțiunea fermenților produși de microorganisme Si: fermentare, fermentat¹. 2 Substanță fermentată. corectată

FERMENTÁȚIE, fermentații, s. f. Fermentare. ♦ Substanță fermentată. Apa acestei fierturi e înșelată și prefăcută printr-o fermentație de tărîțe de grîu și mei. SADOVEANU, Z. C. 65.

FERMENTÁȚIE s.f. Fermentare; transformare chimică a materiei organice în noi substanțe sub influența fermenților. ♦ Substanță fermentată. [Gen. -iei, var. fermentațiune s.f. / cf. fr. fermentation, lat. fermentatio].

FERMENTÁȚIE s. f. proces biochimic de transformare a materiei organice în noi substanțe, sub influența fermenților. ◊ substanță fermentată. (< fr. fermentation, lat. fermentatio)

FERMENTÁȚIE ~i f. Proces de descompunere a unor substanțe organice sub acțiunea fermenților și de transformare a lor în alte substanțe. [Art. fermentația; G.-D. fermentației; Sil. -ți-e] /<fr. fermentation, lat. fermentatio, ~onis

fermentațiune sf vz fermentație

FERMENTAȚIÚNE s.f. v. fermentație.

fermentați(un)e f. 1. descompunere operată sub influența unui ferment; 2. fig. agitațiunea spiritelor.

*fermentațiúne f. (lat. fermentátio, -ónis). Acțiunea de a fermenta, transformarea pe care o sufere un mare număr de substanțe organice puse în anumite condițiunĭ, supt influența unuĭ ferment, ceĭa ce se produce pintr’o oxigenare, o idratare ș. a.: fermentațiunea lichidelor zăhărite produce alcoolu. Fig. Agitațiune a spiritelor. – Și -áție, dar maĭ des -áre.

fermentáție (-ți-e) s. f., art. fermentáția (-ți-a), g.-d. art. fermentáției; pl. fermentáții, art. fermentáțiile (-ți-i-)

fermentáție s. f. (sil. -ți-e), art. fermentáția (sil. -ți-a), g.-d. art. fermentáției; pl. fermentáții, art. fermentáțiile (sil. -ți-i-)

fermentație

FERMENTÁȚIE s. 1. fermentare. (Procesul de ~.) 2. fermentare, (pop.) dospire. (~ unei substanțe.)

FERMENTAȚIE s. 1. fermentare. (Procesul de ~.) 2. fermentare, (pop.) dospire. (~ unei substanțe.)

FERMENTÁȚIE (< fr., lat.) s. f. Proces spontan sau declanșat de transformare biochimică (sub acțiunea unor enzime specifice) a produselor naturale cu structuri complexe în produși cu structuri simple. Are loc în prezența (f. aerobă) sau în absența (f. anaerobă) oxigenului; f. alcoolică, f. lactică și f. acetică au loc datorită unor germeni specifici (levuri) și constituie treptele succesive ale degradării glucidelor în alcool, acid acetic și acid lactic. Procesele de f. sunt folosite în ind. alimentară și ind. chimică; fermentare. ♦ Substanță fermentată.