fenomen sn [At: BV III 6/4 / Pl: ~e / E: fr phénomène] 1 Manifestare exterioara a esentzei unui proces lucru etc. care este perceptibila shi accesibila. 2 Proces transformare etc. din natura shi din societate. 3 Fapt (14). 4 Aspect intamplare sau fiintza care surprinde prin calitatzi prin noutate etc.

FENOMÉN fenomene s. n. 1. Aspect al naturii in mishcare; forma exterioara a lucrurilor prin care se manifesta esentza lor shi care poate fi perceputa direct prin organele senzoriale. Materia organica constituie un fenomen mult mai nou produs al unei indelungate dezvoltari. LENIN O. XIV 64. ◊ Fenomen al naturii = manifestare a unui element al naturii; p. ext. element al naturii. Ploaia este un fenomen al naturii. ♦ Fapt. Rascoala din TZara Romineasca [1821] nu trebuie privita k un fenomen izolat ci in cadrul general al framintarilor epocii. IST. R.P.R. 292. 2. Fiintza obiect aspect intimplare care surprinde (prin calitatzi noutate raritate etc.). Accentuat shi: fenómen.

FENOMÉN s.n. 1. Categorie a dialecticii materialiste corelativa cu esentza desemnand aspectul exterior in care se manifesta esentza lucrurilor shi a proceselor care este perceput in mod direct prin organele senzoriale; ansamblul insushirilor unui lucru care pot sa se schimbe intre anumite limite specifice fara k lucrul sa inceteze de a mai fi el insushi; orice aspect al naturii in mishcare perceptibil prin simtzuri. 2. Ceea ce surprinde prin noutatea sau raritatea sa; lucru intamplare fiintza extraordinara. [Pl. ne nuri. / < fr. phénomène it. fenomeno cf. gr. phainomenon ceea ce apare].

FENOMÉN¹ s. n. 1. manifestarea exterioara a esentzei lucrurilor shi proceselor. 2. proces transformare evolutzie din natura shi din societate. 3. ceea ce surprinde prin noutatea sau raritatea sa; lucru intamplare fiintza extraordinara. (< fr. phénomène gr. phainomenon)

FENOMÉN ~e n. 1) Manifestare externa a unei realitatzi. 2) Proces din natura sau din societate. ~ social. ~ natural. 3) Eveniment real; fapt din realitate. 4) Fiintza sau obiect cu calitatzi rare suprinzatoare. 5) Persoana bizara. /<fr. phénoméne

fenomen n. 1. ceeace apare in aer: fenomene electrice; 2. fig. lucru ce surprinde prin noutatea sau raritatea sa.

*fenómen n. pl. e (vgr. phainómenon ceĭa ce apare d. phaíno apar; lat. phaenómena pl. V. fanar). Aparitziune extraordinara pe cer in aer k o cometa o aurora boreala. Fig. Intimplare rara: e un fenomen k te vad. Persoana care te surprinde pin talente pin actziunĭ: acest copil e un fenomen. Fals fenomén (fr. phénomène).

fenomén s. n. pl. fenoméne

fenomén s. n. pl. fenoméne

fenomen

fenomen ne.

FENOMÉN s. 1. v. proces. 2. fenomen antropic = fenomen antropogen fenomen antropogenic; fenomen antropogen = fenomen antropic fenomen antropogenic; fenomen antropogenic = fenomen antropic fenomen antropogen. 3. fapt. (~ de limba.)

FENOMEN s. 1. proces. (~ fizic chimic biologic.) 2. fenomen antropic = fenomen antropogen; fenomen antropogen = fenomen antropic. 3. fapt. (~ de limba.)

FENOMENE ATMOSFERICE. Subst. Fenomen atmosferic fenomen al naturii fenomen meteorologic. Precipitatzii. Ploaie ploicica (dim.) ploitza ploishoara (rar); aversa ploaie torentziala rupere de nori potop. Bura burnitza burnitzeala buroaica (rar). Zapada nea (inv. reg. shi poetic) omat (pop.) ometitza (reg.) ninsoare ningau (pop.) fulguiala fulguire fulguit; viscol viscoleala viscolire viforire (pop.) vifor (pop.) viforeala (pop.) vifornitza (pop.). Lapovitza zloata. Bruma; chiciura promoroaca. Polei. Grindina piatra (pop.) mazariche. Ceatza negura negureala (pop.) innegurare burhai (rar) bura (pop.) picla. Roua roushoara (dim.) routza (rar) rourare. Nor norishor (dim.) norutz nourashnourel (pop.) noruletz. Descarcari electrice; fulger fulgerare fulgeratzie fulgeratura (rar) fulguratzie; trasnet trasnitura tunet. Vint vintuletz (dim.) vintishor curent de aer suflare boare briza; furtuna vijelie vintoasa vintoaie (pop.); uragan ciclon taifun tornada; Virtej tromba. Curcubeu. Aurora boreala (polara australa). Buletin meteorologic starea vremii. Meteorologie. Statzie meteorologica. Meteorolog. Adj. Atmosferic. Ploios pluvios (livr.) pluvial; burnitzos. De zapada. Brumat promorocit. Cetzos incetzoshat; neguros innegurat neguriu (rar) piclos impiclit. Rourat rouros (rar) inrourat. Noros innorat innourat. Trasnitor (rar); fulgerat. Vintos viforos (pop.) viforatic (pop.) furtunos vijelios. Meteorologic. Vb. A cadea precipitatzii; a ploua a cadea ploaie a ploua cu galeata; a picura a cerne a bura a burnitza. A ninge a cadea zapada; a fulgui. A cadea bruma a bruma (rar); a cadea polei (reg.). A bate grindina (piatra) a grindina (rar). A se incetzosha a se lasa ceatza a se innegura a se impicli. A (se) roura a (se) inroura a cadea roua. A (se) innora a se aduna norii. A fulgera a trasni a cadea trasnete. A sufla (a bate) vintul a vintura (rar) a virteji a virtejui (rar) a se invirteji. V. ceatza ploaie vint zapada.

FENOMEN DE OGLINDA miraj caracteristic zborului pe mare fiind pozitiv (cand razele soarelui vin dinspre apus apa este perceputa mai aproape decat in realitate) shi negativ (cand razele soarelui vin dinspre rasarit apa este perceputa mai departe decat in realitate).