16 definiții pentru farafastâc

din care

Explicative DEX

FARAFASTẤC, farafastâcuri, s. n. (Fam. și peior.; de obicei la pl.) 1. Podoabă sau ornament fără valoare, inutil. 2. Moft, capriciu, fason. – Cf. ngr. farafás „fanfaron”.

farafastâc sn [At: NEGRUZZI, S. I, 260 / V: fala~, ~tic / Pl: ~uri / E: ns cf ngr φαραφάς „fanfaron”] (Fam; prt; mpl) 1-2 Podoabă sau ornament inutil. 3 Moft.

FARAFASTẤC, farafastâcuri, s. n. (Fam. și peior.; de obicei la pl.) 1. Podoabă sau ornament fără valoare, inutil. 2. Moft, capriciu, fasoane. – Cf. ngr. farafás „fanfaron”.

FARAFASTÂC ~uri n. Podoabă lipsită de orice valoare; fleac. 2) Dispoziție de moment, neașteptată și stranie; moft; capriciu; toană; maraz; marafet; naz. /cf. ngr. farafás

FARAFASTÎ́C, farafastîcuri, s. n. (Învechit și familiar; mai ales la pl.) 1. Ornamente fără valoare, zorzoane, nimicuri, fleacuri. De aș avea nenorocirea să aib în numele și porecla mea atîte farafastîcuri, nu mi-aș mai scoate obrazul printre oameni. NEGRUZZI, S. I 260. 2. Mofturi, fasoane. Ceaurescu, plictisit de ceea ce socoate el că sînt farafastîcuri, își ciupește mereu barba, disprețuitor. CAMIL PETRESCU, O. I 295. Cucoană Gahiță, m-am săturat... de toate farafastîcurile d-tale. ALECSANDRI, T. 1016.

farafastic n. Mold. 1. pl. mofturi: m’am săturat de toate farafasticurile d’tale AL.; 2. pl. dichisuri femeiești; 3. Tr. horbote. [Origină necunoscută].

falafastî́c, și (maĭ des) farafastî́c n., pl. urĭ (turc. pop. falan fystyk, lit. filan fystyk, asta și aceĭa). Pl. Mofturĭ, alintăturĭ: ĭa nu maĭ umblațĭ cu farafastîcurĭ și plecați odată! Zorzoane, fleacurĭ: rochie cu farafastîcurĭ. – Forma fala- în rev. I. Crg. 2, 134, și Ion Adam în ziaru Minerva, 26 Apr. 1911, 4, 5.

farafastî́c, V. falafastîc.

Ortografice DOOM

farafastấc (fam.) s. n., pl. farafastấcuri

farafastâc s. n., pl. farafastâcuri

Relaționale

FARAFASTÂC s. v. capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, maimuțăreală, moft, naz, poftă, prosteală, sclifoseală, toană.

FARAFASTÂCURI s. pl. v. zorzoane.

farafastîc s. v. CAPRICIU. CHEF. FANDOSEALĂ. FANTEZIE. FASON. FIȚĂ. MAIMUȚĂREALĂ. MOFT. NAZ. POFTĂ. PROSTEALĂ. SCLIFOSEALĂ. TOANĂ.

farafastîcuri s. pl. v. ZORZOANE.

Etimologice

farafastîc (farafastấcuri), s. n.1. Fleac, bagatelă. – 2. Moft, capriciu, fasoane. Tc. falan-fistik (Iogu, GS, IV, 384), probabil încrucișat cu ngr. φαραφᾶς „fanfaron” (Cihac, II, 576; DAR), sau cu vreo intenție expresivă (cf. Iordan, BF, II, 189).

Argou

farafastâc, farafastâcuri s. n. (peior., de obicei la pl.) 1. podoabă sau ornament fără valoare 2. capriciu, moft

Intrare: farafastâc
farafastâc substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • farafastâc
  • farafastâcul
  • farafastâcu‑
plural
  • farafastâcuri
  • farafastâcurile
genitiv-dativ singular
  • farafastâc
  • farafastâcului
plural
  • farafastâcuri
  • farafastâcurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

farafastâc, farafastâcurisubstantiv neutru

familiar peiorativ de obicei (la) plural
  • 1. Podoabă sau ornament fără valoare, inutil. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote De aș avea nenorocirea să aib în numele și porecla mea atîte farafastîcuri, nu mi-aș mai scoate obrazul printre oameni. NEGRUZZI, S. I 260. DLRLC
  • 2. Capriciu, fason, moft. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ceaurescu, plictisit de ceea ce socoate el că sînt farafastîcuri, își ciupește mereu barba, disprețuitor. CAMIL PETRESCU, O. I 295. DLRLC
    • format_quote Cucoană Gahiță, m-am săturat... de toate farafastîcurile d-tale. ALECSANDRI, T. 1016. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.