experiment sn [At: DZ 12/20 / V: esperimant esp~ ~rement ~rm~ isperemant isperimant sperimant speriment^[1] / Pl: ~e (inv) ~uri / E: ger Experiment it esperimento sperimento lat experimentum] 12 (Metoda de cercetare in shtiintza ce consta in) producerea sau modificarea mentzionata a unui fenomen cu scopul observarii lui in conditziile special create shi a legilor care il guverneaza Si: experientza (1314) experimentatziune. 3 (Inv) Ispita. 4 (Inv) Ispitire. 5 (Is) ~ limita Experiment dus pana la extrema. 6 (Ila) De ~ Experimental. 7 Experimentare (2). 8 Incercare facuta pentru a cerceta sau a cunoashte caracteristicile cuiva sau a ceva. 9 Observatzie. corectata

EXPERIMÉNT experimente s. n. (Rar) Experientza; (in special) provocare intentzionata a unor fenomene pentru a studia legile lor. Experiment de laborator.

EXPERIMÉNT s.n. 1. Experientza (2). 2. (In arta literatura) Folosirea cu caracter experimental a unor modalitatzi shi tehnici noi. [< lat. experimentum cf. germ. Experiment].

EXPERIMÉNT s. n. 1. experientza (2). 2. folosirea cu caracter experimental a unor modalitatzi shi tehnici noi. (< germ. Experiment lat. experimentum)

EXPERIMÉNT ~e n. Procedeu de cercetare in shtiintza constand in provocarea intentzionata a unor fenomene pentru a le studia in anumite conditzii; experientza. /<lat. experimentum

experiment n. experientza shtiintzifica.

*experimént n. pl. e (lat. experimentum). Experientza proba shtiintzifica.

esperement sn vz experiment

esperimant sn vz experiment

esperiment sn vz experiment

experement sn vz experiment

experimentum sn vz experiment

experment sn vz experiment

isperemant sn vz experiment

isperimant sn vz experiment

experiméntlímita s. n. Experiment dus pana la extrema ◊ „Imprumutul strain clisheul sec experimentullimita care in loc sa afirme originalitatea tanarului creator il infeudeaza unor formule de mult perimate.” Cont. 2 XII 66 p. 3. ◊ „O expozitzie bienala de stat sa spus adeseori nu poate fi doar rezultatul vectorilor celor mai decis orientatzi catre experimentullimita chiar daca in multe ateliere individuale stadiul actual de evolutzie al artistului nar putea fi ilustrat prin altceva decat prin exclusivismul gustului sau specializat.” Sc. 7 I 71 p. 4 (din experiment + limita)

experimént s. n. pl. experiménte

experimént s. n. pl. experiménte

EXPERIMÉNT s. experientza incercare proba (pop.) cercare. (A face o serie de ~ in laborator.)

EXPERIMENT s. experientza incercare proba (pop.) cercare. (A face o serie de ~ in laborator.)

EXPERIMÉNT (< germ. lat.) s. n. Procedeu de cercetare in shtiintza care consta in reproducerea artificiala sau modificarea intentzionata a unor fenomene in conditziile cele mai propice pentru studierea lor shi a legilor ce le guverneaza potrivit de regula unor ipoteze sau modele prealabile; observatzie provocata. Sin. experientza (3). V. in vitro; in vivo. ◊ E. crucial = e. destinat sa aiba un rol decisiv in alegerea uneia dintre doua ipoteze contradictorii.