EXECÚȚIE, execuții, s. f. 1. Faptul de a executa; executare. 2. Încasare forțată a unei datorii pe cale judecătorească sau prin mijloace fiscale. 3. Aducere la îndeplinire a unei hotărâri judecătorești de condamnare la moarte. 4. Ducere la îndeplinire a unei hotărâri judecătorești referitoare la evacuarea unei locuințe, la atribuirea copiilor în caz de divorț etc. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécution.

execuție sf [At: INSTRUCȚII, 16/3 / P: eg-ze~ / V: (îvr) jucuție, (înv) ~iune, ezec~, esecuțiune, (reg) izâc~, jec~, arjâcuțâie, (îvr) ese~, esecuciune, zacuție, zecuție, tecuție / Pl: ~ii / E: fr exécution, lat executio, -onis] 1-12 (Jur) Executare (1-12). 13 (Îs) ~ provizorie Efect al unei hotărâri judecătorești de primă instanță de a putea fi pusă în executare înainte de a fi definitivă. 14-15 (Îlv) A (se) pune (în) ~ sau a (se) face ~ A executa (13-14). 16 (Rar; îe) A sta (sau a veni) ~ A exercita o presiune asupra cuiva pentru a-l sili să acționeze într-un anumit fel. 17 (Îae) A incomoda pe cineva prin prezență, prin insistențe etc. 18 (Șîs ~ capitală) Aducere la îndeplinire a unei sentințe de condamnare la moarte Si: executare (23). 19 (Îs) Pluton de ~ Soldați care execută (19) prin împușcare pe cei condamnați la moarte. 20 Pedeapsă corporală. 21 Ucidere.

EXECÚȚIE, execuții, s. f. 1. Faptul de a executa; executare. 2. Încasare forțată a unei datorii pe cale judecătorească sau prin mijloace fiscale. 3. Aducere la îndeplinire a unei sentințe de condamnare la moarte. 4. Ducere la îndeplinire a unei hotărâri judecătorești referitoare la evacuarea unei locuințe, la atribuirea copiilor în caz de divorț etc. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécution.

EXECÚȚIE, execuții, s. f. 1.. Faptul de a executa; executare. ◊ Execuție silită = totalitatea normelor procedurale după care autoritatea publică sechestrează sau vinde averea unei persoane. 2. Executare (2). Se trezea în fiecare dimineață cu o tresărire din somn, ca osîndiții la ghilotină în zorii execuției. C. PETRESCU, C. V. 237.

EXECÚȚIE s.f. 1. Executare. 2. Încasare forțată a unei datorii pe cale judecătorească sau prin mijloace fiscale. ♦ Aducere la îndeplinire a unei sentințe de condamnare la moarte. [Gen. -iei, var. execuțiune s.f. / cf. fr. exécution, lat. executio].

EXECÚȚIE s. f. 1. executare. 2. încasare forțată a unei datorii pe cale judecătorească sau prin mijloace fiscale. 3. aducere la îndeplinire a unei sentințe de condamnare la moarte. (< fr. exécution)

EXECÚȚIE ~i f. 1) v. A EXECUTA. 2) Aducere la îndeplinire a pedepsei capitale. [G.-D. execuției; Sil. -ți-e] /<fr. exécution, lat. executio, ~onis

execuțiune sf vz execuție

ezecuție sf vz execuție

EXECUȚIÚNE s.f. v. execuție.

execuți(un)e f. 1. acțiune, mod de a executa; 2. pierzarea unui osândit.

*execuțiúne f. (lat. ex-secútio, -ónis. V. per-secuțiune). Acțiunea de a executa. Execuțiune capitală (saŭ numaĭ execuțiune), uciderea unuĭ condamnat la moarte. – Și -úție. – Ob. egz- (după fr.).

execúție [x pron. gz] (-ți-e) s. f., art. execúția (-ți-a), g.-d. art. execúției; pl. execúții, art. execúțiile (-ți-i-)

execúție s. f. (sil. -ți-e) [x pron. gz], art. execúția (sil. -ți-a), g.-d. art. execúției; pl. execúții, art. execúțiile (sil. -ți-i-)

execuție (pr. gz)

EXECÚȚIE s. 1. v. executare. 2. v. lucrătură. 3. executare, facere, făurire, realizare. (~ unei opere durabile.) 4. (MUZ.) v. interpretare.

EXECUȚIE s. 1. efectuare, executare, facere, împlinire, îndeplinire, înfăptuire, realizare, săvîrșire, (înv.) săvîrșit. (~ unei lucrări.) 2. (concr.) lucrătură. (Inelul are o ~ frumoasă.) 3. executare, facere, făurire, realizare. (~ unei opere durabile.) 4. (MUZ.) executare, interpretare, intonare. (~ unei melodii.)