ELOCÍNTZA s. f. (Invechit) Elocventza. Pe Grigorescu toate lau emotzionat... Din pinzele lui de o elocintza uimitoare potzi sai reconstitui intreaga viatza. DELAVRANCEA H. T. 264. Sotzii de calatorie incepusera sa murmure contra prelungirii calatoriei imi trebuia elocintza lui Cicero k sai conving. BOLINTINEANU O. 304.

ELOCÍNTZA s.f. Elocventza. [Cf. lat. eloquentia].

ELOCÍNTZA s. f. elocventza. (< lat. eloquentia)

elocíntza s. f. g.d. art. elocíntzei

ELOCINTZA ELOCVENTZA (< fr. éloquence < lat. eloquentia de la loquori a vorbi) Arta talentul de a vorbi frumos de a transmite altora gindurile shi sentimentele sale prin intermediul cuvintului. Elocintza este un talent natural de a convinge iar in retorica arta de a vorbi frumos. Deshi Quintilian spune: „Poeta nascitur orator fit” (Poetul se nashte oratorul se formeaza) elocintza este totushi un dar shi poate capata stralucire printro educatzie aleasa. In Grecia ea apare din cele mai vechi timpuri jucind un rol important in viatza sociala a poporului. Pericles Demostene Eschine au ridicat elocintza pe cele mai inalte culmi. Nici la romani ea nu a fost mai putzin cultivata shi mai lipsita de valoare (ex. Cicero). Retoricienii deosebesc cinci genuri principale de elocintza: elocintza de amvon elocintza tribunei elocintza militara elocintza baroului sau juridica elocintza academica. Acestea apartzin elocintzei vorbite careia i se adauga shi elocintza scrisa intre elocintza scrisa shi cea vorbita intre un discurs shi o carte fiind insa o mare deosebire. Oratorului i se cere o voce placuta gesturi adecvate exprimarii orale a ideilor insushirea de a atrage auditoriul putinduse trece cu vederea unele neglijentze stilistice shi chiar compozitzionale pe cita vreme fatza de forma scrisa exigentza e cu mult mai mare.