EDIFÍCIU edificii s. n. Cladire publica mare constructzie impunatoare (adapostind o institutzie). Din fr. édifice lat. aedificium.

edifíciu sn [At: HELIADE D. J. 144/14 / V: (inv) ~ítziu ~fítz / P: ~ciu / Pl: ~i (inv) ~íce ~ri / E: fr édifice lat aedificium] 1 Cladire mare (adapostind o institutzie). 2 Constructzie impunatoare care adaposteshte o institutzie. 35 (Pan; adesea fig) Ceea ce este construit amplasat combinat. 6 (Pan) Ansamblu vast sau complex. corectata

EDIFÍCIU edificii s. n. Cladire mare constructzie impunatoare (adapostind o institutzie). Din fr. édifice lat. aedificium.

EDIFÍCIU edificii s. n. Cladire mare constructzie impunatoare. Se intinde orashul cu edificiile lui uriashe. STANCU U.R.S.S. 17. Afara de Acropolis se vad ruinele unui teatru; aproape de acest teatru se vede un alt templu ruinat precum shi mai multe alte edificii. BOLINTINEANU O. 306.

EDIFÍCIU s.n. Cladire impunatoare de mari proportzii. [Pron. ciu. / < lat. aedificium cf. it. edificio fr. édifice].

EDIFÍCIU s. n. cladire impunatoare de mari proportzii. (< lat. aedificium fr. édifice)

EDIFÍCIU ~i n. Constructzie arhitecturala (de proportzii) impunatoare (cu destinatzie publica). [Sil. edificiu] /<fr. édifice lat. aedificium

edificiu n. 1. cladire mare (palat templu etc.); 2. fig. lucruri dispuse shi combinate cu arta: edificiu social; 3. ashezamant institutziune: edificiu feudal.

*edifíciŭ n. (lat. aedificium). Zidire mare (palat templu). Fig. Institutziune: edificiŭ social. V. hardughie.

edifítz sn vz edificiu

edifítziu sf vz edificiu

edifíciu [ciu pron. cĭu] s. n. art. edifíciul; pl. edifícii art. edifíciile (cii)

edifíciu s. n. [ciu pron. cĭu] art. edifíciul; pl. edifícii art. edifíciile (sil. cii)

edificiu

edificiu cii.