dogoare sf [At: ANON. CAR. / V: (înv) ~ră, dug~, ~gor^[1] sm / Pl: ~ori / E: dogori] 1 Căldură arzătoare produsă de soare, de foc sau de un obiect foarte fierbinte. 2 (Fig) Ardoare (1). 3 Senzație de căldură mare. corectată

DOGOÁRE s. f. Căldură arzătoare revărsată de soare, răspîndită de un foc sau de un obiect foarte fierbinte. V. arșiță. Cazanele străbătute de serpentina țevilor stau gata să plesnească la o dogoare de cîteva sute de grade. C. PETRESCU, A. 464. Înfierbîntați de dogoarea lămpilor ș-a lumînărilor... se deschiară la haine. DELAVRANCEA, S.124. Toată noaptea a bîntuit căldură apăsătoare și acuma, pe un senin, a răsărit soarele, amenințînd cu groaznică dogoare. CARAGIALE, O. II 211. Și-l lega strîns cot la cot Gios la stîlpul hornului, La dogoarea focului. ALECSANDRI, P. P. 125. – Variantă: (regional) dogór (ISPIRESCU, L. 214) s. n.

DOGOÁRE f. Căldură puternică produsă de un obiect foarte fierbinte. [Sil. -goa-re] /v. a dogori

dogoare f. V. dogor: la dogoarea focului POP.

dogoáre f., pl. orĭ (d. dogoresc). Dogoreală, arșiță (propriŭ și fig.).

dogór sm vz dogoare

dugoare sf vz dogoare

DOGÓR s. n. v. dogoare.

dogor n. 1. arșiță: la dogorul focului; 2. fig. foc: dogorul dragostei ISP. [Abstras din dogori].

dogór n., pl. inuz. urĭ saŭ oare. Dogoare, arșiță. Fig. Foc, pasiune: dogoru dragostiĭ.

dogoáre s. f., g.-d. art. dogórii

dogoáre s. f.

DOGOÁRE s. 1. v. caniculă. 2. arșiță, dogoreală, fierbințeală, pară, văpaie. (~ focului.)

DOGOARE s. 1. arșiță, caniculă, călduri (pl.), dogoreală, fierbințeală, năbușeală, năduf, nădușeală, pîrjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpușeală, (livr.) torpoare, (pop.) arsură, vipie, (reg.) buhoare, cocăt, crăpăt, năplăială, pîclă, prepăt, prigoare, puhăială, zăpuc, (prin Ban.) arsoare, (Ban. și Transilv.) friptoare, (prin Olt.) japsă, (Ban.) pripeală, (înv.) ars, pripec, (fig.) cuptor, jar. (~ zilelor de vară.) 2. arșiță, dogoreală, fierbințeală, pară, văpaie. (~ focului.)

dogór s.n. (înv.) 1. arșiță. 2. (fig.) foc.