dobitocíe sf [At: LB / Pl: ~ii / E: dobitoc + ie] 1 (Inv) Stare de animalitate. 2 Bestialitate (1). 3 Brutalitate (5). 4 Atitudine comportare sau vorba de om prost sau lipsit de bunsimtz. 5 Prostie.

DOBITOCÍE (2) dobitocii s. f. 1. Fel sau fire (k) a dobitoacelor; prostie nerozie. Singurele lucruri de care shtia sa vorbeasca... celor cei pretzuiau dobitocia. M. I. CARAGIALE C. 15. 100 la suta!... ce tilharie!... shai avut dobitocia sa le plateshti? ALECSANDRI T. 1251. 2. Fapta sau vorba nesocotita prosteasca; timpenie prostie. TZapule zise el catra iubitui vinatori totodata ingrijitori de cini shi partash la toate dobitociile. CONTEMPORANUL IV 301.

DOBITOCÍE ~i f. 1) Atitudine purtare de dobitoc; animalitate; brutalitate. 2) Stare a omului lipsit de inteligentza shi de bunsimtz; animalitate. [Art. dobitocia; G.D. dobitociei; Sil. cie] /dobitoc + suf. ~ie

dobitocie f. 1. vieatza animala; 2. fig. prostie stupiditate.

dobitocíe f. Prostie stupiditate: mare dobitocie pe capu taŭ maĭ!

dobitocíe s. f. art. dobitocía g.d. art. dobitocíei; (manifestari) pl. dobitocíi art. dobitocíile

dobitocíe s. f. (sil. cie) art. dobitocía g.d. art. dobitocíei; (manifestari) pl. dobitocíi art. dobitocíile (sil. cie)

DOBITOCÍE s. 1. v. prostie. 2. idiotzenie idiotzie imbecilitate ineptzie neghiobie nerozie prostie stupiditate stupizenie tampenie (inv.) prostaticie. (A spus o mare ~.)

DOBITOCIE s. 1. imbecilitate neghiobie nerozie prosteala prostie timpenie (inv.) prostime. (Era deo ~ proverbiala.) 2. idiotzenie idiotzie imbecilitate ineptzie neghiobie nerozie prostie stupiditate stupizenie timpenie (inv.) prostaticie. (A spus o mare ~.)

Dobitocie ≠ omenie