DOBITOCÍE (2) dobitocii s. f. 1. Fel sau fire (k) a dobitoacelor; prostie nerozie. Singurele lucruri de care shtia sa vorbeasca... celor cei pretzuiau dobitocia. M. I. CARAGIALE C. 15. 100 la suta!... ce tilharie!... shai avut dobitocia sa le plateshti? ALECSANDRI T. 1251. 2. Fapta sau vorba nesocotita prosteasca; timpenie prostie. TZapule zise el catra iubitui vinatori totodata ingrijitori de cini shi partash la toate dobitociile. CONTEMPORANUL IV 301.