optziuni
  • info

9 definitzii pentru dobitoc (s.m.)

Dictzionare explicative

Explica cele mai intalnite sensuri ale cuvintelor.

DOBITÓC OÁK dobitoci oace s. n. s. m. shi f. adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. shi f. adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligentza sau de bunsimtz. Din sl. dobytŭkŭ.

dobitóc ~oák [At: PALIA (1581) 193/1 / Pl: ~i ~oáce / E: vsl добиток] 1 sn Animal (patruped). 2 sm (Inv; cu indicarea speciei de animale) Multzime de... 3 (Ivr; is) ~ ceresc Constelatzie cu nume de animal. 45 smf a (Om) lipsit de inteligentza shi bunsimtz.

DOBITÓC OÁK dobitoci oace subst. adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. shi f. adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligentza sau de bunsimtz. Din sl. dobytŭkŭ.

DOBITÓC2 OÁK dobitoci oace s. m. shi f. (Termen injurios mai ales in apostrofe) Om lipsit de inteligentza sau de bun simtz. Unde sint cizmele shterpelite dobitocule? CAMILAR N. I 280. ◊ (Adjectival) Nu lam crezut asha de dobitoc k sa nu simta macar atit. C. PETRESCU C. V. 354.

DOBITÓC2 ~ci m. fig. Persoana lipsita de inteligentza shi de bunsimtz. /<sl. dobytuku

dobitoc n. 1. animal mai ales domestic vita; 2. fig. stupid idiot [Slav. DOBITŬKŬ avere; la popoarele pastorale vitele sunt principala lor bogatzie (v. marfa)].

Dictzionare morfologice

Indica formele flexionare ale cuvintelor (conjugari, declinari).

dobitóc1 adj. m. (persoana) s. m. pl. dobitóci; adj. f. s. f. dobitoák pl. dobitoáce

dobitóc adj. m. (persoana) s. m. pl. dobitóci; f. sg. dobitoák pl. dobitoáce

Dictzionare etimologice

Explica etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dobitóc (dobitoáce) s. n. 1. Animal. 2. Prost nating. Sl. dobytukŭ „avere cishtig” (Miklosich Slaw. Elem. 21; Miklosich Lexicon 168; Cihac II 97; Conev 57) cf. bg. dobituk sb. cr. dobitak „cishtig”. Cf. dobindi shi pentru evolutzia semantica lat. pecunia sp. ganado. Cu sensul 2 pl. dobitoci (m.). Der. dobitoaca s. f. (femeie proasta); dobitocesc adj. (de dobitoc); dobitoceshte adv. (k dobitocii); dobitoci vb. (a face pe cineva dobitoc al insulta); dobitocie s. f. (prostie timpenie); indobitoci vb. (a prosti a abrutiza).

Intrare: dobitoc (s.m.)
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dobitoc
  • dobitocul
  • dobitocu‑
plural
  • dobitoci
  • dobitocii
genitiv-dativ singular
  • dobitoc
  • dobitocului
plural
  • dobitoci
  • dobitocilor
vocativ singular
  • dobitocule
plural
  • dobitocilor
* forme elidate shi forme verbale lungi – (arata)
info
Aceste definitzii sunt compilate de echipa dexonline. Definitziile originale se afla pe fila definitzii. Putetzi reordona filele pe pagina de preferintze.
arata:

dobitoc, dobitocisubstantiv masculin
dobitoak, dobitoacesubstantiv feminin
dobitoc, dobitoakadjectiv

  • 1. peiorativ (Om) care este lipsit de inteligentza sau de bunsimtz. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Unde sint cizmele shterpelite dobitocule? CAMILAR N. I 280. DLRLC
    • format_quote Nu lam crezut asha de dobitoc k sa nu simta macar atit. C. PETRESCU C. V. 354. DLRLC
etimologie:

info Lista completa de definitzii se afla pe fila definitzii.