Definitzia cu ID-ul 444624:
Dictzionare etimologice
Explica etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
dobitóc (dobitoáce) s. n. 1. Animal. 2. Prost nating. Sl. dobytukŭ „avere cishtig” (Miklosich Slaw. Elem. 21; Miklosich Lexicon 168; Cihac II 97; Conev 57) cf. bg. dobituk sb. cr. dobitak „cishtig”. Cf. dobindi shi pentru evolutzia semantica lat. pecunia sp. ganado. Cu sensul 2 pl. dobitoci (m.). Der. dobitoaca s. f. (femeie proasta); dobitocesc adj. (de dobitoc); dobitoceshte adv. (k dobitocii); dobitoci vb. (a face pe cineva dobitoc al insulta); dobitocie s. f. (prostie timpenie); indobitoci vb. (a prosti a abrutiza).