opțiuni
  • info

14 definiții pentru divorța

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț).

DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț).

divorțá [At: LM / V: (rar) desv~ / Pzi: ~țéz / E: fr divorcer] 1 vi (D. soți) A se despărți prin divorț (1). 2 vt A determina pe cineva să se despartă prin divorț (1). 3 (Fig) A fi în dezacord cu ceva.

DIVORȚÁ, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. Va trebui să divorțez ca să se termine toată povestea. CAMIL PETRESCU, T. I 212. ◊ Tranz. fact. Era să divorțeze pe femeia unui prefect. DELAVRANCEA, la TDRG.

DIVORȚÁ vb. I. intr. (Despre soți) A se despărți, a rupe căsătoria prin divorț. [Cf. fr. divorcer, it. divorzare].

DIVORȚÁ vb. intr. (despre soți) a rupe căsătoria prin divorț. (după fr. divorcer)

A DIVORȚÁ ~éz 1. intranz. (despre soți) A rupe relațiile de căsătorie prin divorț; a desface căsătoria în mod legal; a se despărți. 2. tranz. 1) A determina la divorț. 2) A despărți printr-un proces civil de divorț. /<fr. divorcer

divorțà v. 1. a face divorț; 2. fig. a se pune în opozițiune cu: a divorța de bunul simț.

* divorțéz v. tr. (fr. divorcer). Deapart pin lege doĭ soțĭ unu de altu. V. refl. Mă despart desfăcînd căsătoria pin lege.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

divorțá (a ~) vb., ind. prez. 3 divorțeáză

divorțá vb., ind. prez. 1 sg. divorțéz, 3 sg. și pl. divorțeáză

divorța

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DIVORȚÁ vb. (JUR.) a (se) despărți, a (se) separa, (înv.) a (se) împărți. (Soții au ~.)

DIVORȚA vb. (JUR.) a (se) despărți, a (se) separa, (înv.) a (se) împărți. (Soții s-au ~.)

A divorța ≠ a (se) căsători

Intrare: divorța
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • divorța
  • divorțare
  • divorțat
  • divorțatu‑
  • divorțând
  • divorțându‑
 singular plural
  • divorțează
  • divorțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • divorțez
 (să)
  • divorțez
  • divorțam
  • divorțai
  • divorțasem
a II-a (tu)
  • divorțezi
 (să)
  • divorțezi
  • divorțai
  • divorțași
  • divorțaseși
a III-a (el, ea)
  • divorțează
 (să)
  • divorțeze
  • divorța
  • divorță
  • divorțase
plural I (noi)
  • divorțăm
 (să)
  • divorțăm
  • divorțam
  • divorțarăm
  • divorțaserăm
  • divorțasem
a II-a (voi)
  • divorțați
 (să)
  • divorțați
  • divorțați
  • divorțarăți
  • divorțaserăți
  • divorțaseți
a III-a (ei, ele)
  • divorțează
 (să)
  • divorțeze
  • divorțau
  • divorțară
  • divorțaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

divorța, divorțezverb

  • 1. (Despre soți) A se despărți prin divorț. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: despărți antonime: căsători
    • format_quote Va trebui să divorțez ca să se termine toată povestea. CAMIL PETRESCU, T. I 212. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A determina pe cineva să se despartă prin divorț. DEX '09 DEX '98
      • format_quote factitiv Era să divorțeze pe femeia unui prefect. DELAVRANCEA, la TDRG. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.