dispropórție sf [At: EPISCUPESCU, PRACTICA, 101/18 / V: ~iune, (înv) desproporciúne, (îvr) des~ / Pl: ~ii / E: fr disproportion] 1 Lipsă de proporție între mai multe elemente, fapte etc. comparabile. 2 Deosebire. 3 Nepotrivire flagrantă.

DISPROPÓRȚIE, disproporții, s. f. Lipsă de proporție, nepotrivire, necorespondență – din punct de vedere al dimensiunilor – între diferitele elemente ale unui ansamblu sau între diferitele părți ale unui lucru.

DISPROPÓRȚIE s.f. Lipsă de proporție; nepotrivire între diferitele elemente ale unui tot. [Gen. -iei, var. disproporțiune s.f. / cf. fr. disproportion].

DISPROPÓRȚIE s. f. lipsă de proporție; nepotrivire între elementele unui ansamblu. (< fr. disproportion)

DISPROPÓRȚIE ~i f. Lipsă de proporție între două sau mai multe lucruri, fenomene etc.; diferență mare între două sau mai multe lucruri. [Art. disproporția; G.-D. disproporției; Sil. -ți-e] /<fr. disproportion

disproporțiune sf vz disproporție

DISPROPORȚIÚNE s.f. v. disproporție.

disproporți(un)e f. lipsă de proporțiune, nepotrivire.

* disproporțiúne f. (dis- și proporțiune; fr. -ortion). Lipsă de proporțiune, nepotrivire: disproporțiune de etate. – Și -órție.

dispropórție (-ți-e) s. f., art. dispropórția (-ți-a), g.-d. art. dispropórției; pl. dispropórții, art. dispropórțiile (-ți-i-)

dispropórție s. f. (sil. -ți-e-) → proporție

DISPROPÓRȚIE s. 1. neconcordanță, nepotrivire. (~ între elementele unui ansamblu.) 2. v. inegalitate.

DISPROPORȚIE s. 1. neconcordanță, nepotrivire. (~ între elementele unui ansamblu.) 2. inegalitate. (Există o evidentă ~ între valoarea celor doi boxeri.)

Disproporție ≠ proporție