dimpotrívă [At: CANTEMIR, I. I. I, 164 / V: dinp~, (îrg) dinprotívă, (înv) ~protívă / E: de + împotrivă] 1 ai Din față. 2 ai Din partea cealaltă. 3 ai De dincolo. 4 ai (Fig) Potrivnic. 5 ai (Fig) Nefavorabil. 6 av Din contră. 7 av Invers. 8 av (Înv) În schimb. 9 av (Rar) Față în față. 10 pp (Îf dimpotriva) Din contra.

DIMPOTRÍVĂ² adv. 1. (Cu sens modal) Din contra. Uimitoare e, dimpotrivă, temeritatea cu care... tînărul izvor își afirmă propria-i existență. BOGZA, C. O. 75. Eu cred, dimpotrivă, că e mai cuminte decît noi toți. C. PETRESCU, C. V. 76. ♦ Invers, cu totul altfel. Se putea întîmpla și dimpotrivă, adică fratele, o dată călugărit, să-și dea seama că are o răspundere mai mare. STĂNOIU, C. I. 145. 2. (Cu sens local, rar) Față în față. Dimpotrivă cu ușa, la perete, era o masă acoperită cu pînză de in. CAMIL PETRESCU, O. II 93. Oglinzile.... așezate dimpotrivă, răsfrîngeau lumina, înmulțeau nesfîrșit, d-o parte și de alta, mesele, scaunele. DELAVRANCEA, S. 121.

DIMPOTRÍVĂ¹ adv. Din contra; cu totul altfel; invers; viceversa. /de + împotrivă

dimpotrívă adv. Răŭ scris îld. din potrivă.

dimpotrívă (-po-tri-) adv.

dimpotrívă adv. (sil. -tri-)

dimpotrivă

dimpotrivă.

DIMPOTRÍVĂ adj. invar., adv. 1. adj. invar. v. opus. 2. adv. v. invers.

DIMPOTRIVĂ adj. invar., adv. 1. adj. invar. advers, contrar, opus, potrivnic, (înv.) împotrivit, opozit. (În partea ~ a dealului.) 2. adv. invers. (~ venea un camion.)