opțiuni
  • info

10 definiții pentru dibuire

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIBUÍRE, dibuiri, s. f. Acțiunea de a dibui și rezultatul ei; dibuială. – V. dibui.

DIBUÍRE, dibuiri, s. f. Acțiunea de a dibui și rezultatul ei; dibuială. – V. dibui.

dibuire sf [At: VALIAN, V. / Pl: ~ri / E: dibui] 1 Mișcare nesigură prin întuneric sau în necunoscut (pentru a găsi, a prinde, a da de etc. ceva) Si: (îvr) dibuială (1), dibuit1 (1), orbecăire. 2 (Olt) Căutare a unui obiect prin buzunare Si: (îvr) dibuială (2), (rar) dibuit1 (2). 3 (Înv) Căutare stăruitoare dar nesigură în vederea atingerii unui scop Si: (îvr) dibuială (3), (rar) dibuit1 (3). 4 (Rar) Încercare repetată Si: (îvr) dibuială (4), (rar) dibuit1 (4). 5 Mers nesigur în căutarea unui drum Si: (îvr) dibuială (5), (rar) dibuit1 (5). 6 Găsire a unei persoane după o căutare insistentă Si: (îvr) dibuială (6), (rar) dibuit1 (6). 7 (Îvr) Ochire.

DIBUÍRE, dibuiri, s. f. Faptul de a dibui; căutare; cercetare (nesigură), încercare de a realiza ceva. Manevre calculate și dibuiri de tot soiul. CAMIL PETRESCU, T. III 493. Aceste feluri de scrieri ce au fost familiare celor de la «Convorbiri» sînt cel mult niște dibuiri în artă și în limbă. MACEDONSKI, O. IV 125. Abia dacă pînă acum s-au făcut la noi oarecare dibuiri, destul de puțin fericite, în domeniul epocelor preistorice. ODOBESCU, S. II 260. ♦ Găsire, aflare. Să străbat... și codrii umbroși, alergînd cu gîndul în goana cerbilor, și piscurile de stîncă, după urmele ideale ale caprei-negre, și vizuinele de prin munți, în prepusa dibuire a urșilor. ODOBESCU, S. III 77.

DIBUIRE s. f. (Trans. SV) Rătăcire, orbecăire. (Fig.) De armeneasca dibuire. ERES., 197^r. Etimologie; dibui. Vezi și dibui. Cf. rătăcitură.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dibuíre s. f., g.-d. art. dibuírii; pl. dibuíri

dibuíre s. f., g.-d. art. dibuírii; pl. dibuíri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DIBUÍRE s. v. bâjbâială.

DIBUÍRE s. v. tatonare.

DIBUIRE s. bîjbîială, bîjbîire, bîjbîit, bîjbîitură, dibuială, dibuit, orbecăială, orbecăire. orbecăit, (înv. și reg.) orbecare. (~ cuiva prin întuneric.)

dibuire s. v. TATONARE.

Intrare: dibuire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dibuire
  • dibuirea
plural
  • dibuiri
  • dibuirile
genitiv-dativ singular
  • dibuiri
  • dibuirii
plural
  • dibuiri
  • dibuirilor
vocativ singular —
plural —
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dibuire, dibuirisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a dibui și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: bâjbâială dibuială tatonare
    • 1.1. Căutare; cercetare (nesigură), încercare de a realiza ceva. DLRLC
      sinonime: cercetare căutare
      • format_quote Manevre calculate și dibuiri de tot soiul. CAMIL PETRESCU, T. III 493. DLRLC
      • format_quote Aceste feluri de scrieri ce au fost familiare celor de la «Convorbiri» sînt cel mult niște dibuiri în artă și în limbă. MACEDONSKI, O. IV 125. DLRLC
      • format_quote Abia dacă pînă acum s-au făcut la noi oarecare dibuiri, destul de puțin fericite, în domeniul epocelor preistorice. ODOBESCU, S. II 260. DLRLC
    • 1.2. Aflare, găsire. DLRLC
      sinonime: aflare găsire
      • format_quote Să străbat... și codrii umbroși, alergînd cu gîndul în goana cerbilor, și piscurile de stîncă, după urmele ideale ale caprei-negre, și vizuinele de prin munți, în prepusa dibuire a urșilor. ODOBESCU, S. III 77. DLRLC
etimologie:
  • vezi dibui DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.