dezmorțire sf [At: VALIAN, V. / V: ~zam~ / S și: desm~ / Pl: ~ri / E: dezmorți] 1 (D. ființe sau părți ale corpului lor) Ieșire din amorțeala pricinuită de nemișcare, de frig, de îngheț, revenire din înțepenire Si: dezmorțeală (1), dezmorțit¹ (1). 2 (Fig) Trezire din starea de pasivitate, revenire la viață, la o stare activă Si: dezmorțeală (2), dezmorțit¹ (2). 3-4 Aducere sau ajungere a unui obiect rece la o temperatură mai ridicată Si: dezmorțit¹ (3-4).

DEZMORȚÍRE s. f. Acțiunea de a (se) dezmorți. 1. Dezghețare. Dezmorțirea picioarelor. 2. Fig. Trezire la viață, reînviere. Dezmorțirea naturii.

!dezmorțire s. f., g.-d. art. dezmorțirii; pl. dezmorțiri

dezmorțíre s. f., g.-d. art. dezmorțírii

dezmorțíre s. f., g.-d. art. dezmorțírii

DEZMORȚÍRE s. v. dezghețare.

DEZMORȚIRE s. dezghețare, dezmorțeală. (~ cuiva la gura sobei.)

Dezmorțire ≠ amorțire