DERANJAMÉNT, deranjamente, s. n. 1. Perturbare în funcționarea normală a unei mașini, a unei instalații etc.; defectare. 2. Indigestie; diaree. – Din fr. dérangement.

deranjamént sn [At: LTR, 65 / Pl: ~e / E: fr dérangement] 1-2 (Pgn) Stare a ceea ce este deranjat (1-2). 3 (Spc) Perturbare în bunul mers al unei mașini, al unei instalații Si: defectare. 4 Indigestie. 5 Diaree.

DERANJAMÉNT, deranjamente, s. n. 1. Perturbare în bunul mers al unei mașini, al unei instalații etc.; defectare. 2. Indigestie; diaree. – Din fr. dérangement.

DERANJAMÉNT, deranjamente, s. n. 1. Perturbare în bunul mers al unei mașini, al unei instalații etc.; defectare. Nu se poate vorbi la telefon din cauza unui deranjament pe linie. 2. (Familiar, determinat prin «de stomac») Indigestie, diaree.

DERANJAMÉNT s.n. 1. Perturbare, defect la o mașină, la o instalație etc.; defectare. 2. (Fam.) Indigestie; (spec.) diaree. [Pl. -te. / cf. fr. dérangement].

DERANJAMÉNT s. n. 1. perturbare, defect la o mașină, într-un sistem tehnic etc.; defectare. 2. (fam.) indigestie, diaree. (< fr. dérangement)

DERANJAMÉNT ~e n. 1) Dereglare a funcționării normale a unei mașini, a unei instalații sau a unui aparat. 2) fam. Indispoziție cauzată de tulburarea digestiei; indigestie. /<fr. dérangement

deranj(ament) n. 1. mutare din loc; 2. fig. turburare, dezordine.

*deranjamént n., pl. e (fr. dérangement. V. aranjament). Acțiunea de a deranja, deranjare, răscolire. Starea lucruluĭ deranjat. Fig. Dezordine, turburare: deranjament de sănătate, de afacerĭ. – Pop. deránj, n., pl. urĭ. Fr. nu există această formă scurtă (Cp. cu ramburs).

deranjamént s. n., pl. deranjaménte

deranjamént s. n., pl. deranjaménte

DERANJAMÉNT s. 1. v. defecțiune. 2. v. perturbare. 3. (MED.) dereglare, tulburare. (~ organic, funcțional.)

DERANJAMÉNT s. v. diaree.

DERANJAMENT s. 1. defect, defectare, defecțiune, dereglare. (~ în funcționarea unui aparat.) 2. perturbare, perturbație. (Un ~ tehnic.) 3. (MED.) dereglare, tulburare. (~ organic, funcțional.)

deranjament s. v. DIAREE.