opțiuni
  • info

7 definiții pentru deșănțare

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEȘĂNȚÁRE, deșănțări, s. f. (Adesea fig.) Destrăbălare, dezmăț. – V. deșănța.

deșănțare sf [At: RESMERIȚĂ, D. / Pl: ~țări / E: deșănța] (Înv) Destrăbălare.

DEȘĂNȚÁRE, deșănțări, s. f. (Rar) Destrăbălare, dezmăț; dezordine. Sînt prea mic... ca să mă amestece, de pe acum, în toate deșănțările. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 354.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

deșănțáre s. f., g.-d. art. deșănțắrii; pl. deșănțắri

deșănțáre s. f., g.-d. art. deșănțării; pl. deșănțări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DEȘĂNȚÁRE s. v. corupție, decadență, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, dezmăț, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu.

deșănțare s. v. CORUPȚIE. DECADENȚĂ. DECĂDERE. DEPRAVARE. DESFRÎNARE. DESFRÎU. DESTRĂBĂLARE. DEZMĂȚ. IMORALITATE. PERDIȚIE. PERVERSITATE. PERVERSIUNE. PERVERTIRE. PIERZANIE. PIERZARE. STRICĂCIUNE. VICIU.

Intrare: deșănțare
deșănțare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deșănțare
  • deșănțarea
plural
  • deșănțări
  • deșănțările
genitiv-dativ singular
  • deșănțări
  • deșănțării
plural
  • deșănțări
  • deșănțărilor
vocativ singular —
plural —
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

deșănțare, deșănțărisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi deșănța DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.