căpuí¹ [At: DOSOFTEI, PS. 101 / Pzi: ~ésc / E: mg kapni] (Îrg) 1-2 vt Aprinde pe cineva sau pe ceva (mai ales când caută să se ascundă, să scape) Si: a prinde, (înv) a încăpui. 2 vr A obține. 3-4 vt A asigura viitorul, existența cuiva Vz căpătui. 5 vt (Spc) A căsători pe cineva Si: (pfm) a căpătui. 6 vt (Înv) A avea în păstrare ceva.

căpui² vt [At: DA ms / Pzi: ~iésc / E: cap + -ui] A turti extremitatea liberă a corpului unui nit, pentru a forma al doilea cap¹.

CĂPUÍ, căpuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune mîna pe cineva (care se ascunde ca să scape); a prinde. Au dat în grabă drumul la șoimi s-o prindă; și zburînd ei după dînsa, au căpuit-o îndată și au adus-o. SBIERA, P. 65. 2. Refl. A obține, a-și procura, a face rost de ceva, a se alege cu ceva. Norocire că nevasta și fata, ce nu visa la d-alde alea, se căpuiseră d-un ginere pe potriva lor. GHICA, A. 691. – Variantă: încăpuí (SADOVEANU, M. C. 33, CARAGIALE, O. III 38) vb. IV.

CĂPUÍ, căpuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune mâna pe cineva; a prinde. 2. Refl. A obține, a-și procura. [Var.: încăpuí vb. IV] – Magh. kapni.

căpuì V. a căpătui: așa căpuiț plecă ISP. [Derivat din cap (cf. căpătui)].

ÎNCĂPUÍ vb. IV v. căpui.

căpuĭésc v. tr. (ung. kapni, id. Cp. cu găbuĭesc). Rar. 1) Găbuĭesc, prind, surprind, pun mîna pe: l-a căpuit și l-a dus la arest. 2) (pin confuziune). Căpătuĭesc. V. refl. Mă căpătuĭesc: se căpuise cu multe. – Și încăpuĭesc (Munt.).

încăpuĭésc, V. căpuĭesc.

căpuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpuiésc, imperf. 3 sg. căpuiá; conj. prez. 3 să căpuiáscă

căpuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpuiésc, imperf. 3 sg. căpuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. căpuiáscă

căpui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpuiesc, conj. căpuiască)

CĂPUÍ vb. v. apuca, înhăța, înșfăca, lua, prinde.

căpui vb. v. APUCA. ÎNHĂȚA. ÎNȘFĂCA. LUA. PRINDE.

căpuí, căpuiesc, vb. tranz. – A tăia trunchiul unui copac din toate părțile pentru a cădea (Biserica Albă). – Din cap + suf. -ui (MDA).