călire sf [At: IOANOVICI, TEHN. 112 / Pl: ~ri / E: căli] 1 Tratament termic al oțelului care constă în încălzirea piesei la o temperatură superioară punctului de transformare, urmată de răcirea ei bruscă într-un mediu gazos, lichid sau granular, în vederea măririi durității, mai ales a stratului superficiali Si: căleală (1), călit¹, oțelire. 2 Încălzire a fierului pentru a-l putea lipi de alt fier Si: fierbere. 3 (Fig; d. oameni) Întărire. 4 Căleală (3).

CĂLÍRE s. f. Acțiunea de a (se) căli. 1. Mărirea durității și rezistenței unui metal, prin răcire, după încălzire la temperaturi înalte. Prin călire, suprafața metalului devine mai rezistentă la uzură, iar corpul lui mai tenace și mai rezistent la încovoiere și la lovire. 2. Fig. întărire, oțelire (fizică sau sufletească); dobîndire de cunoștințe, de experiență. Călirea organismului. a Adevărata călire a cadrelor se realizează în munca practică pentru înfăptuirea politicii și hotărîrilor partidului, pentru îndeplinirea sarcinilor de partid. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2686.

CĂLÍRE, căliri, s. f. Acțiunea de a (se) căli.

călíre s. f., g.-d. art. călírii; pl. călíri

călíre s. f., g.-d. art. călírii; pl. călíri

CĂLÍRE s. (TEHN.) călit, oțelire, (pop.) iuțire. (~ fierului.)

CĂLÍRE s. v. fortificare, întărire.

CĂLIRE s. (TEHN.) călit, oțelire, (pop.) iuțire. (~ fierului.)

călire s. v. FORTIFICARE. ÎNTĂRIRE.

CĂLIRE (<căli) s. f. 1. Tratament termic aplicat materialelor metalice, care constă în încălzirea la temperatură înaltă, menținerea un timp la acea temperatură, urmată de răcirea rapidă în ulei, săruri topite etc.; se efectuează în vederea măririi durității, în special a stratului superficial. 2. (BOT.) Călirea plantelor = proces fiziologic natural, manifestat la nivel celular și menținerea nivelului metabolismului și în condiții neprielnice de dezvoltare (temperaturi scăzute, secetă ș.a.).