CĂLÍRE s. f. Acțiunea de a (se) căli. 1. Mărirea durității și rezistenței unui metal, prin răcire, după încălzire la temperaturi înalte. Prin călire, suprafața metalului devine mai rezistentă la uzură, iar corpul lui mai tenace și mai rezistent la încovoiere și la lovire. 2. Fig. întărire, oțelire (fizică sau sufletească); dobîndire de cunoștințe, de experiență. Călirea organismului. a Adevărata călire a cadrelor se realizează în munca practică pentru înfăptuirea politicii și hotărîrilor partidului, pentru îndeplinirea sarcinilor de partid. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2686.