cumpătare sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II 67/14 / Pl: ~tări / E: cumpăta] (Înv) Potrivire. 2 Dispunere. 3 Îndurare. 4 Uneltire. 5 Determinare a cuiva să facă ceva Si: cumpătat¹ (5). 6 Străduință. 7 Economisire. 8 Păstrare. 9 Menajare. 10 Moderație. 11 Stăpânire de sine Si: cumpătat¹ (11). 12 Fel de a fi calculat Si: cumpătat¹ (12). 13 (Iuz) Calificativ reverențios pentru domnitori în actele scrise.

CUMPẮTARE s. f. Măsură, moderație (mai ales cui privire la mîncare și băutură); înfrînare, sobrietate. La mîncare să ai cumpătare și la băutură să fii cu măsură. POP.

CUMPĂTÁRE f. Simț al măsurii; sobrietate; austeritate. /Din cumpăt

cumpătare f. 1. măsură, moderațiune; 2. abținere dela băuturi și mâncări multe.

cumpătáre f., pl. ărĭ. Moderațiune, înfrînare, sobrietate.

cumpătáre s. f., g.-d. art. cumpătắrii

cumpătáre s. f., g.-d. art. cumpătării

CUMPĂTÁRE s. v. chibzuială.

CUMPĂTARE s. chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpăt, înțelepciune, judecată, măsură, minte, moderație, rațiune, socoteală, socotință, tact, (livr.) continență, (rar) cuminție, ponderație, temperanță, (pop.) scumpătate, (înv. și reg.) sfat, (înv.) sămăluire, socoată, tocmeală, (fam.) schepsis, (fig.) cumpăneală, cumpănire. (Procedează cu multă ~.)