CONSILIÉR, -Ă, consilieri, -e, s. m. și f. 1. Sfătuitor, sfetnic. 2. Grad în ierarhia unor funcții; persoană care deține acest grad. 3. (Înv.) Membru al unei înalte instanțe de judecată sau de verificare. [Pr.: -li-er] – Din fr. conseiller (refăcut după consiliu și consilia).^[1]

consiliér sm [At: ALEXANDRESCU, M. 403 / V: (înv) comsolíriu, ~iáriu, ~nziliáriu / Pl: ~i / E: fr conseiller] 1 Sfătuitor. 2 Grad în ierarhia unor funcții. 3 Persoana care deține acest grad. 4 (Înv) Membru al unei instanțe de judecată sau verificare.

CONSILIÉR, consilieri, s. m. 1. Sfătuitor, sfetnic. 2. Grad în ierarhia unor funcții; persoană care deține acest grad. 3. (Înv.) Membru al unei înalte instanțe de judecată sau de verificare. [Pr.: -li-er] – Din fr. conseiller (refăcut după consiliu și consilia).

CONSILIÉR, consilieri, s. m. 1. Persoană care dă sfaturi; sfetnic. Principele vorbește: Ai curții mele... înalți consilieri... Nenorocirea astăzi amarnic mă izbește. MACEDONSKI, O. I 249. O lișiță ș-o rață, Ai lebedei de baltă consilieri privați. ALEXANDRESCU, P. 177. 2. Grad în ierarhia unor instituții, deținut de persoane cu o pregătire de specialitate, care au sarcina de a rezolva problemele speciale dintr-un anumit domeniu; persoană care are acest grad. Consilier tehnic. 3. (În trecut) Membru al unei înalte instanțe de judecată sau de verificare. Consilier la Curtea de apel. – Pronunțat: -li-er.

CONSILIÉR s.m. 1. Sfătuitor, sfetnic. 2. Specialist care rezolvă problemele deosebite dintr-un anumit domeniu. 3. Titlu al unor funcționari din înaltele instanțe de judecată sau de verificare. [Pron. -li-er. / cf. fr. conseiller].

CONSILIÉR, -Ă s. m. f. 1. sfătuitor, sfetnic. 2. specialist care rezolvă problemele deosebite dintr-un anumit domeniu. 3. titlu al unor funcționari din înaltele instanțe de judecată sau de verificare. (< fr. conseiller)

CONSILIÉR ~i m. 1) Persoană cu care se sfătuiește un conducător de țară în probleme de conducere; sfetnic. 2) fig. Persoană care dă sfaturi; sfetnic; povățuitor; sfătuitor. 3) Membru al unui consiliu. [Sil. -li-er] /<fr. conseiller

consilier m. 1. cel ce consiliază; 2. membrul unui consiliu: consilier la Curtea de Casațiune.

*consiliér m. (fr. conseiller, [d. lat. consiliarius], după rom. consiliŭ). Sfătuitor, sfetnic. Membru al unuĭ consiliŭ. – Fem. -éră saŭ -ereásă, pl. ese.

consiliér (-li-er) s. m., pl. consiliéri

consiliér s. m. (sil. -li-er), pl. consiliéri

consilier.

CONSILIÉR s. povățuitor, sfătuitor, sfetnic. (~ al domnitorului.)

CONSILIER s. povățuitor, sfătuitor, sfetnic. (~ al domnitorului.)