consacrație sf [At: MAIORESCU, CR. II, 121 / V: ~sec~, ~iúne, ~secrațiúne / Pl: ~ii / E: lat consecratio, -onis, fr consecration] 1 (Rar) Desăvârșire. 2 (Spc) Sacrificiu adus zeilor.

CONSACRÁȚIE s.f. (Rar) Consacrare; (spec.) sacrificiu, ofrandă adusă zeilor. [Gen. -iei, var. consacrațiune, consecrație s.f. / cf. lat. consecratio, fr. consécration].

CONSACRÁȚIE s. f. consacrare; (spec.) ofrandă adusă zeilor. (< lat. consecratio, fr. consécration)

consecrație sf vz consacrație

CONSACRAȚIÚNE s.f. v. consacrație.

CONSECRÁȚIE s.f. (Rar) Consacrație. [< fr. consécration].

consacrați(un)e f. 1. determinarea pentru un uz religios; 2. fig. destinațiune.

*consacrațiúne f. (d. a consacra; fr. consécration, lat. consecratio). Acțiunea de a consacra. – Și -áție, dar ob. -áre.

consacráție (rar) (-sa-cra-ți-e) s. f., art. consacráția (-ți-a), g.-d. art. consacráției; pl. consacráții, art. consacráțiile (-ți-i-)

consacráție s. f. (sil. -cra-ți-e), art. consacráția (sil. -ți-a), g.-d. art. consacráției; pl. consacrații, art. consacrațiile (sil. -ți-i-)