concede vt [At: (a. 1848) URICARIUL X, 1/5 / Pzi: ~ed, (rar) ~dez / E: fr concéder] 1 (Înv) A nu (mai) opune nici o împotrivire Si: a ceda. 2 (Liv) A încuviința. 3 (Înv; subiectul este un stat, oraș etc.) A acorda unei persoane un drept, un privilegiu Si: a concesiona.

CONCÉDE, concéd, vb. III. Tranz. (Franțuzism; neîntrebuințat la timpurile trecute) A îngădui, a încuviința, a acorda, a ceda (un drept, un privilegiu etc.).

CONCÉDE vb. III. tr. A îngădui; a acorda. ♦ A ceda de bunăvoie (un privilegiu, un drept etc.). [P.i. concéd, conj. -ceadă. / < fr. concéder, cf. it., lat. concedere].

CONCÉDE vb. tr. a admite, a recunoaște; a îngădui, a încuviința; a acorda, a ceda un privilegiu, un drept. (<fr. concéder)

A CONCÉDE concéd tranz. livr. (drepturi, privilegii) A acorda în calitate de favoare. /<fr. concéder

concede v. 1. a acorda ca privilegiu: a concede unei companii o linie ferată; 2. a ceda (într’o discuțiune).

*concéd și -éz, a -á v. tr. (fr. concéder, d. lat. concédo, -cédere. V. cedez, purced). Acord ca o favoare, drept orĭ privilegiŭ. – Rar și -céd, -cés, a -céde (după purced).

concéde (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concéd, 3 sg. concéde; conj. prez. 3 să conceádă; ger. concedấnd (nu se folosește la perf. s., m.m.c.p., part., forme compuse cu part.)

concéde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. concéd, 3 sg. concéde; conj. prez. 3 sg. și pl. conceádă; ger. concedând (neîntrebuințat la timpuri trecute)

conced, -ceadă 3 conj., -cedând ger.

CONCÉDE vb. v. accepta, admite, aproba, concesiona, consimți, încuviința, îndupleca, îngădui, învoi, lăsa, permite, primi.

concede vb. v. ACCEPTA. ADMITE. APROBA. CONCESIONA. CONSIMȚI. ÎNCUVIINȚA. ÎNDUPLECA. ÎNGĂDUI. ÎNVOI. LĂSA. PERMITE. PRIMI.

concéde (-d, -cés), vb. – A îngădui, a încuviința; a ceda un drept. Fr. concéder. Participiul nu se folosește. – Der. concediu, s. n., din fr. congé, it. congedo, contaminat cu concede; concedia, vb.; concesie, s. f., din fr. concession.