15 definiții pentru complice (s.m.)

din care

Explicative DEX

COMPLÍCE, complici, -ce, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvârșirea unei infracțiuni sau, p. ext., care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile. – Din fr. complice.

COMPLÍCE, complici, -ce, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvârșirea unei infracțiuni sau, p. ext., care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile. – Din fr. complice.

complíce smf [At: ARISTIA, PLUT. / Pl: ~ici, ~ice / E: fr complice] 1 Persoană care participă, în mod secundar, la săvârșirea unei acțiuni. 2 (Pex) Persoană care ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile.

COMPLÍCE, complici, -e, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvîrșirea unei infracțiuni. ♦ Persoană care înlesnește, sprijină, tolerează sau ascunde o faptă (de obicei neîngăduită) a cuiva. [Camerista] devenise confidenta și oarecum complicea stăpînei. C. PETRESCU, Î. II 225. ◊ Fig. Soția lui e groaza, și noapteaa lui complice! ALECSANDRI, P. III 300.

COMPLÍCE s.m. și f. Participant la săvârșirea unei infracțiuni. ♦ Cel care înlesnește sau ascunde o faptă (de obicei penală, reprobabilă) a cuiva. [< fr., it. complice, cf. lat. med. complex].

COMPLÍCE s. m. f. cel care înlesnește sau ajută la săvârșirea unei fapte; părtaș. (< fr., it. complice)

COMPLÍCE1 ~i m. Persoană care participă sau contribuie la realizarea unei fapte reprobabile; acolit. ~ele asasinului. /<fr. complice

COMPLÍCE2 adj. invar. Care favorizează săvârșirea unei acțiuni reprobabile. Ton ~. Tăcere ~. Surâs ~. /<fr. complice

complice m. care iea parte la greșala, la crima altuia.

*cómplice și (ob.) -íce s. (lat. cómplex, cómplicis, d. plicare, a încovoĭa, a pleca; it. sp. cómplice, fr. complice. V. complic). Părtaș, implicat la răŭ: complicele, complicea crimeĭ.

Ortografice DOOM

!complíce adj. m., s. m., pl. complíci; adj. f., s. f. sg. și pl. complíce

complíce s. m., pl. complíci

Relaționale

COMPLÍCE s. (JUR.) copărtaș, părtaș, (înv.) ajutător. (~ la săvârșirea unei infracțiuni.)

COMPLICE s. (JUR.) copărtaș, părtaș, (înv.) ajutător. (~ la săvîrșirea unei infracțiuni.)

Argou

COMPLICE aghiotant, alergător, ambasador, audient, caraulă, cenușăreasă, cirac, deputat, emisar, escortă, fartițier, olac, omal, pontagiu, pontator, secretar, sol, șesar, șestar, șustangiu, tabadură, tirangiu, tiră, tovarăș.

Intrare: complice (s.m.)
complice1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M51)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • complice
  • complicele
plural
  • complici
  • complicii
genitiv-dativ singular
  • complice
  • complicelui
plural
  • complici
  • complicilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

complice, complicisubstantiv masculin
complice, complicesubstantiv feminin

  • 1. Persoană care participă în mod secundar la săvârșirea unei infracțiuni. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. prin extensiune Persoană care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote [Camerista] devenise confidenta și oarecum complicea stăpînei. C. PETRESCU, Î. II 225. DLRLC
      • format_quote figurat Soția lui e groaza, și noaptea – a lui complice! ALECSANDRI, P. III 300. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.