cocolit¹ sn [At: DA / Pl: ~uri / E: cocoli] 1-2 Coclire (1-2). 3 (Pfm) Înfofolire. 5 Cocolire (4-5).

cocolit², ~ă a [At: ALECSANDRI, T. 522 / Pl: ~iți, ~e / E: cocoli] (Pfm) 1 Îmbrăcat cu haine (prea) groase Si: înfofolit. 2 Care se bucură de îngrijiri exagerate Si: răsfățat, alintat. 3 Care se complace în alintări.

COCOLÍT, -Ă, cocoliți, -te, adj. (Regional) Dezmierdat, răsfățat, răzgîiat. Copil cocolit. ◊ (Substantivat) Așteaptă... așteaptă... cocolitule... Te-oi pune eu la cale și pe tine acuși. ALECSANDRI, T. I 209.

cocolít, -ă adj. Prea îngrijit, prea delicat: copiĭ cocolițĭ.

gogolat, ~ă a vz cocolit

COCOLÍT adj. v. alintat.

COCOLÍT adj. v. încotoșmănat, înfofolit.

COCOLIT adj. alintat, răsfățat, răzgîiat, (reg.) mădărit, ninerat, (înv.) dezmierdat. (Un copil ~.)

cocolit adj. v. ÎNCOTOȘMĂNAT. ÎNFOFOLIT.

COCO- „nucleu, sîmbure; capsular, sferic, nuclear”. ◊ gr. kokkos „boabă, sămînță, grăunte” > fr. cocco-, engl. id., it. id., germ. kokko- > rom. coco-. □ ~gen (v. -gen₁), adj., care produce bacterii sferice; ~gon (v. -gon₁), s. n., celulă reproducătoare, de formă sferică; ~id (v. -id), adj., care are forma unei bacterii sferice; ~lit (v. -lit₁), s. n., 1. Constituent calcaros al cocosferei. 2. Spiculeț calcaros al unor flagelate; ~litofore (v. lito-, v. -for), s. n. pl., organisme vegetale autotrofe, microscopice, prezente în planctonul marin, prevăzute cu un schelet calcaros; ~nemă (v. -nemă), s. f., specie de sporozoare cu spori sferoidali și cu un filament înrulat într-o vacuolă; ~sferă (v. -sferă), s. f., 1. Masă sferică de origine citoplasmatică avînd, la exterior, cocolite. 2. Schelet extern, calcaros sau silicios, fosilizat, al unor alge flagelate.