coborâtor, ~oare [At: URICARIUL XX / V: (înv) pog~, (pop) scobitór / Pl: ~i, ~oare / E: coborî + -(i)tor] 1 a Care coboară. 2 a Închinat. 3-4 smf, a (Înv; urmat de determinări introduse prin prepoziția „din”) (Ființă) care își are originea în cineva Si: descendent, urmaș.

COBORÂTÓR² ~i m. Persoană care descinde dintr-un anumit neam sau dintr-o familie oarecare; urmaș; descendent. /a coborî + suf. ~tor

COBORÎTÓR, -OÁRE, coborîtori, -oare, adj. 1. Care coboară, care descrește. Gemă coborîtoare. Fraze cu accent suitor sau coborîtor. ♦ Înclinat. 2. (Mai ales substantivat) (Persoană) care se trage din...; descendent, urmaș. Sînt coborîtor autentic din păstoriși ostenitori plugari. SADOVEANU, C. 120. C. Cantacuzino, sau Măgureanu, sau Șeitanul (fiul diavolului) se pretinde coborîtor din familia princiară care a domnit în Valahia. BOLINTINEANU, O. 251. – Variantă: scoborîtór, -oáre (COȘBUC, P. I 257) adj.

coborîtor a. care se coboară: linie coborîtoare directă. ║ m. care se trage dela, urmaș, descendent.

coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; adj. f., s. f. (persoană) sg. și pl. coborâtoáre

coborâtór adj. m., s. m., pl. coborâtóri; f. sg. și pl. coborâtoáre

COBORÂTÓR adj., s. 1. adj. v. înclinat. 2. s. v. urmaș. 3. adj. (FON.) descendent, scoborâtor. (Diftong ~.)

COBORÎTOR adj., s. 1. adj. înclinat. (Orientare ~ a unui teren.) 2. s. descendent, odraslă, progenitură, scoborîtor, urmaș, viță, vlăstar, (pop. și fam.) prăsilă, (înv. și reg.) rămășiță, (prin Transilv.) porodiță, (înv.) mărădic, rod, sămînță, semințenie, seminție, următor. (~ de domn.) 3. adj. (FON.) descendent, scoborîtor. (Diftong ~.)