CÓBE, cobe, s. f. 1. Boală a găinilor care se manifestă prin apariția unei excrescențe cartilaginoase sub limbă; țâfnă. ♦ Găină care suferă de această boală. 2. (În superstiții) Pasăre care, prin strigătul sau prin cântul său, ar prevesti o nenorocire. ♦ P. gener. Ființă sau lucru care ar prevesti, ar aduce o nenorocire; piază rea; p. ext. ființă antipatică, nesuferită. – Din sl. kobĭ „geniu, augur”, bg. koba „semn rău”.

cóbe sf [At: GORJAN, H. II / V: coábă, coábe, cobíe, cóbă / Pl: ~ / E: vsl кобь] 1 (Pop; pex; șîs) ~-rea Pasăre care cobește (1). 2 (Pex) Ființă sau lucru care cobește (1). 3 (Pop; pex; îf cobie) Persoană care cobește (1) Si: cobitor. 4 (Pgn) Ființă diformă, ursuză și antipatică. 5 (Pop; pex; îf cobie) Copil neascultător și leneș. 6 (Reg; irn) Nesătul. 7 (Pop) Nenorocire. 8 (Reg; îf coabă) Prevestire rea. 9 (Mol) Țâfnă. 10 (Mol; pex) Pieliță de pe vârful limbii păsărilor bolnave de țâfnă. 11 (Mol; îe) Parcă are ~ Se spune despre o persoană care e răgușită. 12 (Gmi) Cioc. 13 (Mol; Buc; pex) Găină bolnavă de cobe (9) al cărei cârâit e considerat prevestire rea. 14 (Trs; dep; mpl; îf cobie) Găină bătrână și slabă.

CÓBE, cobe, s. f. 1. Boală a găinilor care se manifestă prin apariția unei excrescențe cartilaginoase sub limbă; țâfnă. ♦ Găină care suferă de această boală. 2. (În superstiții) Pasăre care, prin strigătul sau prin cântul său, ar prevesti o nenorocire. ♦ P. gener. Ființă sau lucru care ar prevesti, ar aduce o nenorocire; piază-rea; p. ext. ființă antipatică, nesuferită. – Din sl. kobĭ „geniu, augur”, bg. koba „semn rău”.

CÓBE, cobe, s. f. 1. Boală a găinilor și a gîștelor, care se manifestă prin apariția unei excrescențe cartilaginoase la vîrful limbii; țîfnă; p. ext. pielița de pe vîrful limbii găinilor care au această boală. Găinile s-au îmbolnăvit de cobe. ♦ Găină care suferă de această boală; (depreciativ) găină. Boierul, întristat, se uita galiș cum se duceau și păsările sale, și zise oftînd: Ducă-se și cobe și tot, numai bine că am scăpat de belea. CREANGĂ, P. 68. 2. (În superstiții) Pasăre (cucuvea, buhă, cuc, corb etc.) care, prin strigătul sau cîntecul său, ar prevesti o nenorocire. V. piază, augur. Glas de cobe. ▭ Plătise cu viața o dragoste ce-i cîntase întotdeauna pe umăr, ca o cobe. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 220. ♦ Orice ființă sau lucru care, după superstițioși, ar prevesti o nenorocire; piază rea; p. ext. ființă ursuză, antipatică, nesuferită. Mergi d-aici și nu mai mă boci pe cap, cobi! CARAGIALE, O. I 244. Cînd văzu el o așa nemetenie (= matahală) spurcată stînd ca o cobe rea în casa lui și pe tronul lui, un șarpe rece îi trecu prin sîn. ISPIRESCU, L. 206. 3. Fig. (Batjocoritor) Cioc, plisc, clonț. (Atestat în forma coabe) Baba iar iese iute în tindă și strigă [cocoșului]: Hîș! mînca-te-ar uliul să te mănînce! Da ce-ți este, de nu-ți ții coabea? SBIERA, P. 215. – Variantă: coábe s. f.

CÓBE ~ f. 1) (la păsările domestice) Boală manifestată prin apariția unei excrescențe sub limbă. 2) Pasăre care suferă de această boală. 3) pop. (în superstiții) Ființă (sau lucru) care prevestește o nenorocire; piază rea. /<sl. kobi, bulg. koba

cobe f. 1. pasăre care menește a rău: ca cobea ce ’ngână un cânt de veselie EM.; 2. Mold. țâfnă: cobea se face din setea mare; 3. fig. piază rea, om ursuz: păsări cobe sboară EM. [Slav. KOBĬ, augur].

cóbe, V. cobie.

coábe sf vz cobe

COÁBE s. f. v. cobe.

cóbie f. (vsl. kobĭ, aŭguriŭ, condițiune, kobeniĭe, koblĭeniĭe, aŭguriŭ, auspiciŭ; sîrb. kob, întîlnire, soartă aŭguriŭ, prezicere; alb. kobă). Est. Pasăre funestă care menește a răŭ. Piază rea, om funest. Țîfnă, o boală a păsărilor cauzată de o peliță ca o unghie care li se face supt limbă, le împiedică de a bea și le face să țipe ca cum ar tuși. – În vest cobe, ființă funestă, și cóbie, boala păsărilor. Pe aĭurea și coabe, pl. cobĭ.

cóbe s. f., g.-d. art. cóbei; pl. cóbe

cóbe s. f., g.-d. art. cóbei; pl. cóbe

cobe

cobe.

CÓBE s. 1. (MED. VET.) țâfnă, (pop.) moartea-găinilor. (Găină bolnavă de ~.) 2. piază rea, (prin Transilv. și Maram.) mărăsân. (E o ~ pentru el.)

COBE s. 1. (MED. VET.) țîfnă, (pop.) moartea-găinilor. (Găină bolnavă de ~.) 2. piază rea, (prin Transilv. și Maram.) mărăsîn. (E o ~ pentru el.)

cóbe (cóbe), s. f. – 1. Pasăre pe care fantezia populară o consideră de rău augur: bufniță, huhurez, corb, cuc etc. – 2. Rău augur, semn rău, piază rea, indiciu al unei nenorociri. – 3. Boală a găinilor, țîfnă. – 4. Pasăre care suferă de această boală. – Var. cobie, coabă. Mr. cobă. Sl. cobĭ „augur” (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 294; Cihac, II, 65; Meyer 193; DAR); cf. bg. koba, sb. kob(a), cek. kob. – Der. cobăi (var. gobăi), vb. (a țipa păsările de noapte; a scoate strigăte lugubre); cobăit, s. n. (țipăt de pasăre de noapte); cobăit, adj. (care suferă de cobe); cobaie, s. f. (găină; pasăre), folosit cu nuanță depreciativă, cf. boală; cobăț, s. m. (uliu, Astur palumbarius, Astur nisus), cf. sb. kobac, rut. kobecĭ; cobar, adj. (care crede cu ușurință în semne rele, pesimist); cobi, vb. (a prevesti, a anunța nenorociri, a fi de rău augur; a plînge cu strigăte lugubre; a țipa găina bolnavă, prevestind nenorociri), cf. bg. kobjă, sb. kobiti, mr. cubire; cobit, s. n. (rău augur, piază rea); cobeală, s. f. (rău augur, piază rea); cobitor, adj. (de rău augur). Probabil din aceeași familie face parte cobie, s. f. (coccis; tîrtiță, noadă), poate datorită folosirii acesteia, cf. iadeș (după DAR, în legătură cu sb. kobila „noadă”).