CLIÉNT, -Ă, clienți, -te, subst. 1. S. m. și f. Persoană care cumpără (regulat) de la un magazin, consumă ceva într-un local public etc., considerată în raport cu persoana sau întreprinderea de la care cumpără sau consumă; mușteriu. 2. S. m. și f. Persoană care se adresează unui avocat pentru a-și apăra interesele, unui medic pentru a-și îngriji sănătatea etc., considerată în raport cu aceștia. 3. S. m. (În Roma antică) Plebeu fără drepturi depline, dependent de un patrician și protejat de acesta. [Pr.: cli-ent] – Din fr. client, lat. cliens, -ntis.

client, ~ă smf [At: ODOBESCU, S. II, 19 / P: cli-ent / Pl: ~nți, ~e / E: fr client, lat cliens, -ntis] 1 (În Antichitatea romană) Plebeu aflat sub protecția unui patrician. 2-3 Persoană care cumpără (regulat) de la un magazin (sau care consumă (regulat) ceva într-un local public). 4 Persoană care solicită serviciile unui doctor, avocat etc. în schimbul unei taxe.

CLIÉNT, -Ă, clienți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care cumpără (regulat) de la un magazin, consumă ceva într-un local public etc., considerată în raport cu persoana sau întreprinderea de la care cumpără, consumă etc.; mușteriu. 2. Persoană care se adresează unui avocat pentru a-și apăra interesele, unui medic pentru a-și îngrijii sănătatea etc., considerată în raport cu aceștia. 3. (În antichitatea romană) Plebeu fără drepturi depline, dependent de un patrician și protejat de acesta. [Pr.: cli-ent] – Din fr. client, lat. cliens, -ntis.

CLIÉNT, -Ă, clienți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care cumpără (regulat) de la un magazin sau care consumă ceva într-un local public; mușteriu, consumator. 2. Persoană considerată în raport cu avocatul cărui i-a încredințat afacerile sau cu medicul care-I îngrijește cînd este bolnav. [Avocatul] a venit în București în interesul unui... client. C. PETRESCU, Î. II 214. – Pronunțat: cli-ent.

CLIÉNT, -Ă s.m. și f. 1. Plebeu roman care recunoștea patronajul unui patrician. 2. Cel care cumpără frecvent dintr-un magazin, consumator obișnuit al unui local public; mușteriu, consumator. ♦ Cel care apelează la serviciile unui avocat, ale unui medic, ale unui croitor etc., considerat în raport cu acela care îi oferă serviciile sale. [Pron. cli-ent. / < lat. cliens, cf. fr. client, it. cliente].

CLIÉNT, -Ă s. m. f. 1. plebeu roman care recunoștea patronajul unui patrician. 2. cumpărător al anumitor produse, consumator al unui local public. ◊ cel care apelează la serviciile unui avocat, medic, croitor. (< fr. client, lat. cliens)

CLIÉNT ~tă (~ți, ~te) m. și f. 1) Cumpărător sau consumator (permanent) într-un magazin, într-un local public. 2) Persoană care apelează la serviciul cuiva (medic, avocat etc.), luată în raport cu acesta. 3) (în Roma antică) Plebeu aflat sub protecția morală și materială a unui aristocrat, căruia i se supunea complet. [Sil. cli-ent] /<fr. client, lat. cliens, ~ntis

client m. 1. plebeu pus sub patronajul patricienilor, la Romani; 2. cel ce încredințează afacerile sale unui advocat, cel ce se folosește de îngrijirile unui medic, cel ce cumpără într’o prăvălie.

*cliént, -ă s. (lat. cliens, cliéntis). La Romanĭ, plebeŭ care era supt patronagiu unuĭ patrician. Azĭ, persoană care-șĭ încredințează interesele unuĭ avocat saŭ unuĭ medic. Mușteriŭ. V. vasal.

cliént s. m., pl. cliénți

cliént s. m., pl. cliénți

CLIÉNT s. cumpărător, mușteriu, (înv.) târguitor. (~ al unui magazin.)

CLIENT s. cumpărător, mușteriu, (înv.) tîrguitor. (~ al unui magazin.)

A TĂIA CLIENTUL (d. frizeri) a face (cuiva) buzunar, a face (cuiva) un sacou, a încresta răbojul.

client -ă, clienți, -te s. m., s. f. (intl.) 1. victimă potențială a unui hoț. 2. infractor căutat de poliție. 3. ins, tip, individ (protagonist al unei narațiuni argotice).

loc la clientu’ expr. (intl.) victima are bani.