ciurói sn [At: POMPILIU, B. 1007 / V: (reg) ciorói, cirói, giurói / Pl: ~oaie / E: pbl ciurui] 1 Izvor care curge pe un scoc îngust de scoarță de copac Si: șipot (1), (pop) bijoiu, ciurgău, țuroi. 2 Jghebuleț, scândurică sau coajă de copac prin care curge apă. 3 Firul apei ce țâșnește din pământ.

cĭuróĭ n., pl. oaĭe (d. a cĭurui 2). Trans. Țuțur, șipot, izvor.

ciorói² sn vz ciuroi

ciuroiu n. Tr. șipot. [V. ciurui].

ciurói s. n., pl. ciuroáie

ciurói s. n., pl. ciuroáie

CIURÓI s. șipot, (reg.) bijoi, ciuciur. (Un ~ de apă.)

CIUROI s. șipot, (reg.) bijoi, ciuciur. (Un ~ de apă.)

ciurói, ciuroaie, (ciurău), s.n. – 1. Izvor care curge pe un jgheab îngust; șuvoi de apă. 2. Jgheab din lemn sau metal sub streașina casei, pentru colectarea apelor pluviale; valău / halău, ciotorne (ALRRM, 1971: 271; Berbești, Borșa). ♦ (top.) Ciuroi, fânațe în Bârsana, Bogdan-Vodă, Dragomirești, Ieud, Rozavlea, Săcel, Vadu Izei; pe terenurile respective există câte un izvoraș (Vișovan, 2005); Ciuroi, cascadă situată în bazinul Văii Sarasău, pe râul Ciuroi. Este cea mai înaltă cascadă din Munții Igniș, având o cădere de apă de circa 20 m, peste abruptul vertical de andezit al Pietrei Cioroiului. Pe timp de iarnă, cascada îngheață complet (Timur, 2007: 108). – Din interj. ciur „exprimă zgomotul produs de un șuvoi de apă” + suf. -oi (Giuglea, cf. DER); probabil din ciurui „a curge șiroind și producând un zgomot caracteristic” (DEX, MDA).

ciurói, -oaie, s.n. – Izvor care curge pe un jgheab îngust; șuvoi de apă. Ciuroi, cascadă în M-ții Gutâi. – Din ciur „șuvoi” + -oi; Cf. magh. csorgó.