CÍNGE vb. III v. încinge.

ÎNCÍNGE², încíng, vb. III. Tranz. 1. (Cu privire la o cingătoare, un brîu etc.) A înfășura (strîngînd) în jurul mijlocului. Și-a încins brîul. ▭ Scoase trei frîne pe cari, la sfatul calului, le și încinse pe sub cămașă. BOTA, P. 30. ◊ Fig. Cerul încinge cununa Unui nou curcubeu. BENIUC, V. 129. ◊ (Cu privire la partea corpului care este încinsă; determinarea este introdusă prin prep. «cu») Își încinse mijlocul cu un brîu lat. ◊ Refl. [Dacii] se încingeau la brîu cu curea de piele. IST. R.P.R. 32. În cămașă, încins cu brîu cu ciucuri, portul ți-era ca înfățișarea căminului tău de alb. ARGHEZI, P. T. 9. Se încinse pe deasupra șalului cu curea lată. NEGRUZZI, S. I 23. Cu brîu roșu se-ncingea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 244. ◊ Refl. Fig. Se-ncinge cu aur cununa Pădurii de brad de pe culmi. COȘBUC, P. II 15. ◊ Refl. (Cingătoarea nu este indicată) Nu te-ncinge, mîndro, lat... Ci te-ncinge strîns și bine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 254. ◊ (Subiectul este cingătoarea) Un brîu albastru de mătasă îi încingea mijlocul. SADOVEANU, O. VII 19. Mlădiul trup i-l încingea Un brîu de-argint. COȘBUC, P. I 57. 2. A prinde o armă de mijlocul corpului (cu o curea). Trag tunica pe mînici și încing baioneta. SADOVEANU, O. VI 281. Încinse sabia... la brîu. RETEGANUL, P. I 9. Păturică încinse iataganul. FILIMON, C. 271. 3. Fig. A înconjura (din toate părțile), a împresura. De trei zile-acum pe mare... Vîntul suflă și ne-mpinge, Orizonul ne încinge, Ca un cerc nemărginit. ALECSANDRI, P. A. 83. ◊ Refl. Împrejurul curții se încinge un gard de cătină. GÎRLEANU, L. 9. – Forme gramaticale: perf. s. încinsei; part. încins. – Variantă: cínge vb. III.

cínge (-ng, -ns), vb. – 1. A încinge, a înfășura. – 2. A înconjura, a străjui. – Var. încinge. Mr. țingu, țimșu, țimtu, megl. (a)nțing. Lat. cĭngĕre (Pușcariu 821; Candrea-Dens., 352; REW 1924; DAR); cf. it. (in)cingere, prov. (en)cenher, fr. (en)ceindre, sp. ceñir, cat. cengir, port. cingir; cf. și chingă. În rom. este cuvînt inv., astăzi înlocuit de var., care în general se explică pornindu-se de la lat. ῑncĭngĕre, cf. port. incingir, dar care ar putea fi compunere internă a rom. Uneori se confundă cu încinge „a înfierbînta.” Der. cingătoare (var. încingătoare), s. f. (fîșie, brîu, legătură; talie, mijloc, trup; grup de trei stele din constelația Orion); încingător, s. n. (brîu); încinsătură, s. f. (înv., brîu, centură); descinge (cf. mr. diștingu), vb. (a dezlega, a desface), care trebuie să fie o compunere rom.

cínge (-ng, -ns), vb. 1. A încinge, a înfășura. 2. A înconjura, a străjui. – Var. încinge. Mr. țingu, țimșu, țimtu, megl. (a)nțing. < Lat. cĩngĕre (Pușcariu 821; Candrea-Dens., 352; REW 1924; DAR); cf. it. (in)cingere, prov. (en)cenher, fr. (en)ceindre, sp. ceñir, cat. cenyir, port. cingir; cf. și chingă. În rom. este cuvânt înv., astăzi înlocuit de var., care în general se explică pornindu-se de la lat. incĩngĕre, cf. port. incingir, dar care ar putea fi și compunere internă a rom. Uneori se confundă cu încinge „a înfierbânta”. – Der. cingătoare (var. încingătoare), s. f. (fâșie, brâu, legătură; talie, mijloc, trup; grup de trei stele din constelația Orion); încingător, s. n. (brâu); încinsătură, s. f. (înv., brâu, centură); descinge (cf. mr. diștingu), vb. (a dezlega, a desface), care trebuie să fie compunere a rom. – [1932]