chiclaz sn [At: CREANGĂ, GL. / V: cic~ / Pl: ~uri / E: mg lazurkék] (Mol; Buc) Sulfat de fier Si: (Mol) chiclazăr.

CHICLÁZ, chiclazuri, s. n. (Mold.) Calaican. Lumina acelor ochi verzi ca piatra de chiclaz plutea ca într-o pîclă. SADOVEANU, N. F. 12. Negustor de băcan... chiclazuri, piatră vînătă. CREANGĂ, P. 112.

CHICLÁZ, chiclazuri, s. n. (Reg.) Calaican. – Comp. magh. kék „vânăt”.

CHICLÁZ ~uri n. pop. Sulfat de fier de culoare verde, folosit în agricultură pentru combaterea dăunătorilor și în industrie drept colorant. /cf. ung. kék

chiclaz n. Mold. piatră verde otrăvitoare: boia de păr, chiclazuri, piatră vânătă CR. [Origină necunoscută].

chicláz n., pl. urĭ, și chiclázăr n. fără pl. (germ. ghift-glas, pl. -gläser, sticlă otrăvită, adică „mineral cu aspect de otravă”. Cp. și cu ung. cikláz, o buruĭană, cnicus benedictus). Mold. Sulfat de cupru: un cer senin și verde ca peatra de chiclaz (Sadov. VR. 1911, 4, 54). V. peatră (vînătă).

chicláz (reg.) (chi-claz) s. n., pl. chiclázuri

chicláz s. n. (sil. -claz), pl. chiclázuri

CHICLÁZ s. v. calaican, melanterit, sulfat feros.

chiclaz s. v. CALAICAN. MELANTERIT. SULFAT FEROS.

chicláz (chiclázuri), s. n. – Vitriol verde. – Var. chiclazăr. Origine incertă. După Scriban, din germ. Giftglas „sticlă otrăvită” (cf. pl. Giftgläser și var.), care convine fonetic, dar al cărui sens nu este clar. Tot Scriban, Arhiva, 1912 propusese înainte mag. kék „vînăt”. Se folosește mai ales în Mold. Dacă var. se bazează pe pl., este vorba de un cuvînt oriental.