cavérnă sf [At: DA / Pl: ~ne / E: fr caverne, it caverna] 1 Peșteră. 2 Cavitate provocată de o boală într-un țesut al organismului (mai ales plămâni).

CAVÉRNĂ, caverne, s. f. 1. (Mai ales termen de geologie) Peșteră, grotă. Caverne cu urme de viață preistorică. ▭ Ziduri naturale și masive de cavernă. BOGZA, Î. 171. 2. Cavitate cauzată de o boală într-un țesut organic (mai ales în plămînii atinși de tuberculoză).

CAVÉRNĂ, caverne, s. f. 1. Peșteră, grotă. 2. Cavitate cauzată de o boală într-un țesut organic (mai ales în plămâni). – Fr. caverne (lat. lit. caverna).

CAVÉRNĂ s.f. 1. Peșteră, grotă. 2. Cavitate provocată de o boală într-un țesut al corpului. [< fr. caverne, cf. it., lat. caverna].

CAVÉRNĂ s. f. 1. peșteră, grotă. 2. cavitate provocată de o boală într-un țesut. (< fr. caverne, lat. caverna)

CAVÉRNĂ ~e f. 1) Cavitate subterană naturală cu ieșire la suprafață; peșteră; grotă. 2) Cavitate patologică formată într-un organ (în special plămâni). /<fr. caverne, lat. caverna

cavernă f. peșteră.

*cavérnă f., pl. e (lat. caverna, d. cavas, cav). Scobitură mare, peșteră, grotă.

cavérnă s. f., g.-d. art. cavérnei; pl. cavérne

cavérnă s. f., g.-d. art. cavérnei; pl. cavérne

CAVÉRNĂ s. 1. v. peșteră. 2. (MED.) cavitate. (~ pulmonară.)

CAVERNĂ s. 1. (GEOGR.) grotă, peșteră, (reg.) ocnă, scorbură, (înv.) speluncă. (O ~ cu stalactite.) 2. (MED.) cavitate. (~ pulmonară.)

perle de cavernă (pl.), (engl.= cave pearl, cave pisolite) pisolite formate prin precipitare din soluții agitate, după căderea picăturilor din tavanul peșterilor, în aceleași mici bazinete sau depr. în care granulele de diferite origini devin centri de cristalizare pentru carbonatul de calciu (calcit, rar aragonit).