CÁNGE, căngi, s. f. Prăjină lungă de lemn, având un vârf metalic cu unul sau două cârlige, utilizată la acostarea navelor mici sau la prinderea unui obiect de la distanță. ♦ Gheară ascuțită și întoarsă a păsărilor răpitoare. – Din tc. kanca.

cánge sf [At: ALECSANDRI, T. 1783 / V: ~mgie, ~nce, ~ngă, ~gie / Pl: căngi / E: tc kanga] 1-2 Prăjină lungă de lemn, cu cârlig de fier, utilizată la acostarea sau îndepărtarea de mal a navelor mici, la împingerea sau prinderea de departe a unui obiect. 3 Gheară ascuțită și întoarsă a păsărilor răpitoare. 4-5 (Ban) Brățar sau pârghie cu fier încârligat în capăt. 6 (Mol; spc) Cârligul cântarului. 7 Fâșie de pănură cu un cârligel sau cu un ac îndoit la un capăt, cu care croitorul ține lucrul (nemișcat) pe genunchi. 8 (Bot; Mol; îc) ~ a-păsării (Arthrolobium scorpioides). 9 (Bot; Mol; îac) Unghia găii (Astragalus glycyphyllos). 10 (Trs; îf camgie) Biciușcă ciobănească, cu plesne la vârf. 11 (Mun; îf ~ ngă) Ac de păr. 12 (Mol; îe) A face ~ A face scandal.

CÁNGE, căngi, s. f. Prăjină lungă de lemn, cu cârlig de fier în vârf, utilizată la acostarea sau la îndepărtarea de mal a navelor mici, la împingerea sau la prinderea de departe a unui obiect. ♦ Gheară ascuțită și întoarsă a păsărilor răpitoare. – Din tc. kanca.

CÁNGE, căngi, s. f. Prăjină lungă cu cîrlig de fier în vîrf, cu care se apucă ceva de departe. Pare că o cange de fier i se înfipsese în inimă și i-o strivea, sîngerînd-o. VLAHUȚĂ, N. 45. Gheața..se dezlipi încetul cu încetul și parul spre vale. Zamfir luă toporul și sări pe ea, iară Bucur o prinse cu cangea, ca s-o ție-n loc. SLAVICI, V. P. 102. Cu lancea căngiuită în gloată pătrundeau Și răsturnau cu cangea și străpungeau cu lancea. ALECSANDRI, P. III 224.

CÁNGE, căngi, s. f. Prăjină lungă, cu cârlig de fier în vârf, servind pentru a putea apuca un obiect de departe. ♦ Gheară ascuțită și întoarsă a păsărilor răpitoare. – Tc. kanca.

CÁNGE căngi f. 1) Prăjină prevăzută cu un cârlig la vârf, utilizată la apucarea sau îndepărtarea unor obiecte aflate la distanță. ~ de incendiu. 2) Gheară ascuțită la unele păsări răpitoate. [G.-D. căngii] /<turc. kanca

cange f. 1. prăjină lungă cu cârlig de fier, spre a apuca și prinde ceva de departe: răsturnau cu cangea și străpungeau cu lancea AL.; 2. cange de mânat o luntre 3. pl. ghiarele pasărilor răpitoare: (Prometeu) sub căngi de vultur rabdă martirul cel deplin AL.; 4. fig. ghiară, mână: când să puie cangea pe hoți... AL.

cánge f., pl. căngĭ (turc. kanğa, d. it. gancio, cîrlig; ngr. kántza, bg. sîrb. kanğa). Prăjină care are la un capăt un cîrlig și un vîrf de fer (întrebuințată de luntrașĭ și de pompierĭ). Gheară de pasăre: vulturu a luat mĭelu’n căngĭ. Sud. Spelcă, ac de cap. – Și cance (nord). V. ceac.

cánge s. f., g.-d. art. cắngii; pl. căngi

cánge s. f., g.-d. art. căngii; pl. căngi

cange

cange, căngi.

cánge (cắngi), s. f. – 1. Cîrlig. – 2. Bucată de pînză groasă pe care unii croitori o folosesc spre a-și fixa pe genunchi materialul pe care îl lucrează. – 3. Gheară. – Var. cance, cangă, gance. – Mr. gance, megl. candže. Tc. kance (Șeineanu, II, 84; Lokotsch 1056; Ronzevalle 150), cf. ngr. ϰάντζα, sg. kanğa. Cuvînt obscur, pe care Corominas, II, 657, îl consideră de origine sp. și intrat în tc. pe filieră italiană.

cange, căngi s. f. mână.