CANCÁN¹, cancanuri, s. n. Vorbă răutăcioasă răspândită pe seama cuiva; bârfeală. – Din fr. cancan.

cancán¹ sn [At: ALECSANDRI, T. 446 / Pl: ~uri / E: fr cancan] (Frm) Vorbe răutăcioase răspândite pe seama cuiva Si: bârfă.

cancán² sn [At: DEX² / Pl: ~uri / E: fr cancan] 1 Dans de cabaret răspândit în Franța, mai ales în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, executat numai de femei. 2 Melodie după care se execută un cancan² (1). 3 Melodia împreună cu dansul.

CANCÁN¹, cancanuri, s. n. (Franțuzism) Vorbe răutăcioase răspândite pe seama cuiva; bârfeală. – Din fr. cancan.

CANCÁN, cancanuri, s. n. (Franțuzism; mai ales la pl.) Vorbe răutăcioase răspîndite pe seama cuiva. V. clevetire, bîrfeală. Ne încăpățînasem să rămînem cît mai departe de intrigile și de cancanurile cumetrelor. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 217. La a doua scrisoare răspund că știam tot cancanul de care ți-a vorbit Costică. CARAGIALE, O. VII 47.

CANCÁN, cancanuri, s. n. (Franțuzism) Vorbe răutăcioase răspândite pe seama cuiva. – Fr. cancan.

CANCÁN s.n. 1. (De obicei la pl.) Vorbe răutăcioase spuse la adresa cuiva; bârfeală. 2. Dans excentric de cabaret, dansat numai de femei pe o melodie bazată pe ritmul cadrilului; french-cancan. [Pl. -uri. / < fr. cancan, cf. lat. quanquam – cu toate că].

CANCÁN¹ s. n. vorbe răutăcioase la adresa cuiva; bârfă. (< fr. cancan)

CANCÁN² ~uri n. Vorbe calomnioase spuse la adresa cuiva. /<fr. cancan

*cancán n., pl. e și urĭ (fr. cancan, discurs universitar, flecărire, bîrfire, d. lat. quamquam, „deși”, cuvînt cu care începeaŭ de multe orĭ discursurile universitare). Intrigĭ saŭ fapte scandaloase; se ține numaĭ de cancanurĭ. Un contradans francez scandalos: a juca cancanu.

cancán s. n., pl. cancánuri

cancán (bârfă, dans) s. n., pl. cancánuri

cancan, cancanuri s. n. 1. scandal, bârfă. 2. petrecere, orgie.