CÁDĂ, căzi, s. f. 1. Vas mare pentru îmbăiat; baie¹, vană (1). 2. Recipient mare, deschis, din lemn, din metal, din beton etc., în care se introduc lichidele folosite în diverse operații tehnologice. 3. Vas mare din doage, întrebuințat la prepararea vinului, a rachiului etc.; zăcătoare. – Din sl. kadĭ.

cádă sf [At: ANON. CAR. / Pl: căzi, (rar) cade / E: slv кадь] 1 Vas mare din doage, întrebuințat la prepararea vinului, a rachiului etc. Si: zăcătoare. 2 Vas mare pentru îmbăiat Si: baie, vană. 3 Recipient mare, deschis, din lemn, din metal, din beton etc. în care se introduc lichidele folosite în diverse operații tehnologice.

CÁDĂ, căzi, s. f. 1. Vas mare pentru îmbăiat; baie¹, vană (1). 2. Recipient mare, deschis, din lemn, din metal, din beton etc.; în care se introduc lichidele folosite în diverse operații tehnologice. 3. Vas mare din doage, întrebuințat la prepararea vinului, a rachiului etc.; zăcătoare. – Din sl. kadĩ.

CÁDĂ, căzi, s. f. 1. Vas mare (de lemn, de tablă, de tuci, de faianță) pentru îmbăiat. 2. Vas mare de doage strînse în cercuri de fier, folosit mai ales la vie; zăcătoare. Pe pămîntul bătut, o cadă mare răspîndea un miros dulce de must. DUMITRIU, N. 259. Ici mustu-n cadă se frămîntă, Ici trec glumind culegătorii. IOSIF, P. 83. Vin de cel ce fierbe-n cadă. ALECSANDRI, P. P. 131.

CÁDĂ, căzi, s. f. 1. Vas mare pentru îmbăiat. Vas mare în care se introduc lichidele folosite în diverse operații industriale. 2. Vas mare din doage, întrebuințat mai ales la vie; zăcătoare. – Slav (v. sl. kadĩ).

CÁDĂ căzi f. 1) Vas mare pentru îmbăiat; baie. 2) Vas mare din doage, în formă de trunchi de con, în care se strivesc strugurii și se lasă să fermenteze. 3) Recipient mare, deschis (din lemn, metal, beton etc.) pentru lichide, folosit în diverse operații tehnologice. [G.-D. căzii] /<sl. kadi

CADĂ s.f. (Mold., Ban., Trans. SE) Putină mare. A: Din sîngile a oameni junghiiați au umplut o cadă de sînge. CVL, 168 – 169. C: Kadĕ. Cadus. AC, 334. Au făcut In două cade chiselițe, iară In a treia cadă mursă de miare. Și au săpat trei puțuri și au băgat într-însele acele trei cade. IR 1757, 24^r. Etimologie: sl. kadĭ. Cf. lat. cadus (cada), bg., scr. kada, magh. kád. Vezi și cădar. Cf. t o c i t o a r e.

cadă f. vas mai mare decât putina, în formă de con trunchiat. [Slav. KADĬ].

cádă f., pl. căzĭ (vsl. rus. kadĭ, cadă, bg. sîrb. kada, d. mgr. kádion, vgr. kádos, d. ebr. kad; lat. cădus, pop. căda; alb. kade, ung. kád). Putină mare de pus strugurĭ, must ș. a. Baĭe (vas de doage saŭ de zinc în care te scalzĭ): a face baĭe de cadă (în Munt. de putină) saŭ de abur.

cádă s. f., g.-d. art. cắzii; pl. căzi

cádă s. f., g.-d. art. căzii; pl. căzi

cadă, pl. căzi

cadă, căzi.

CÁDĂ s. 1. baie, vană, (înv. și pop.) scăldătoare, (înv. și reg.) scăldătură, (Mold., Bucov. și Transilv.) feredeu, (Transilv., Ban. și Mold.) scaldă, (prin Transilv.) șiroadă. (A intrat în ~ să se îmbăieze.) 2. v. zăcătoare.

CADĂ s. 1. baie, vană, (înv. și pop.) scăldătoare, (înv. și reg.) scăldătură, (Mold., Bucov. și Transilv.) feredeu, (Transilv., Ban. și Mold.) scaldă, (prin Transilv.) șiroadă. (A intrat în ~ să se imbăieze.) 2. zăcătoare, (înv. și pop.) tocitoare. (~ pentru struguri.)

cádă (cắzi), s. f. – Vană, vas mare. – Mr. cadă. Lat. cada, cadus din gr. ϰάδον (Densusianu, Hlr., 13; Pușcariu 250; REW 1456; cf. Diculescu, Elementele, 467), cf. alb. kadë, arag. cado(llo), sp. cadozo. Poate să fi intrat în rom. pe diverse căi, căci cuvîntul gr. a dat și sl. kadĭ (› bg., sb., cr. kada, mag. kád). Din bg., după Conev 63 (cf. Miklosich, Lexicon, 279).

cádă, căzi, s.f. – Vas mare din doage, în care se pune varza la murat: „Și o mai luat și cepu de la cada cu curechiu…” (Bilțiu, 1990: 513). – Din sl. kadǐ (Șăineanu, DEX, DLRM) < gr. kados, cf. lat. cada, cadus (Densusianu, Pușcariu, DER).

cádă, căzi, s.f. – Vas mare din doage, întrebuințat la fermentarea vinului sau a rachiului: „Și o mai luat și cepu de la cada cu curechiu…” (Bilțiu 1990: 513). – Lat. cada, cadus, prin sl. kadi (> bg., srb. kada, magh. kád).