bărbătúș sm [At: ANON. CAR. / Pl: ~i / E: bărbat + -uș] 1-2 Animal (sau pasăre) de sex masculin. 3 (Țes) Cui care se introduce într-una din găurile lopățelei din amnarul războiului.

bărbătúș sm [At: MÂNDRESCU, L. P. 106 / Pl: ~i / E: bărbat + -uș] 1-2 (Reg; rar; șhp) Bărbățel (1-2).

BĂRBĂTÚȘ, bărbătuși, s. m. 1. Nume indicînd partea bărbătească a unor animale (care nu au denumire specială pentru fiecare sex). Bărbătușul rîndunicii. 2. (Rar) Diminutiv al lui bărbat¹ (1). Vătavul Pitărel vîrî capul pe ușă. Era un bărbătuș mititel, negricios și ager ca o zvîrlugă. SADOVEANU, F. J. 89.

BĂRBĂTÚȘ, bărbătuși, s. m. 1. Nume care indică partea bărbătească a unor animale. 2. (Rar) Bărbățel. – Din bărbat¹ + suf. -uș.

BĂRBĂTÚȘ ~i m. 1) Mascul al unor animale sau al unor păsări. 2) Nume dat masculului unor animale sau unor păsări, care nu au denumiri speciale pentru reprezentanții fiecărui sex. /bărbat + suf. ~uș

bărbătúș m. (d. din bărbat). Mascul (bărbat la animale). V. băbușcă.

bărbătúș s. m., pl. bărbătúși

bărbătúș s. m., pl. bărbătúși

BĂRBĂTÚȘ s. (ORNIT.) (rar) soț. (~ul rândunicii.)

BĂRBĂTUȘ s. (ORNIT.) (rar) soț. (~ rîndunicii.)

bărbătuș Se numește așa masculul unor specii de viețuitoare. TDRG notează că e vorba de animale mici, de unde ar reieși că dimimitivul se justifică prin dimensiunile acestora. DA crede că e vorba de animale la care masculul nu are un nume aparte, ceea ce pare o lapalissadă: acolo unde există un nume specific (cocoș, bou etc.) se înțelege că nu mai este nevoie de altceva. Istoria cuvîntului pare ceva mai complicată. Femela, fiind de obicei mai mică decît bărbatul, este numită cu un diminutiv, femeiușcă, și acesta ajunge să fie folosit chiar la speciile, de dimensiuni mari. Prin analogie, bărbatul, deși nu e mic este numit bărbătuș. Avem deci aici un caz de etimologie multiplă de felul celor discutate în SLG, p. 68.