bănuitor, ~oare smf, a [At: BĂLCESCU, M. V. 422 / P: ~nu-i~ / Pl: ~i, ~oare / E: bănui + -tor] 1-2 (Persoană) care regretă ceva. 3-4 (Persoană) care se căiește de ceva. 5-6 (Om) care este înclinat să se supere pe cineva. 7-8 (Om) care este înclinat să cârtească. 9-10 (Persoană) care face des mustrări. 11-12 smf, a (Persoană) care presimte ceva. 13-16 (Persoană) care întrevede o anumită (soluție sau) situație. 17-18 (Persoană) care presupune ceva. 19-20 (Persoană) care află ceva. 21-22 (Persoană) care e înclinată să considere vinovat pe cineva. 23-24 (Persoană) care invidiază pe cineva. 25-26 (Om) care este gelos pe cineva. 27-28 (Persoană) care se îndoiește de cinstea cuiva Si: neîncrezător, suspicios, temător, (rar) bănuielnic (1), bănuicios, (rar) gelos.

bănuitor, -oare adj. (despre oameni) 1 Care are bănuieli; care este înclinat spre bănuială; care este suspicios; (fam.) bănuielnic. Nu fi așa bănuitoare, soro; cine să fie aci ori să se ia după noi? (ISP.). 2 (fam.) Gelos. • sil. -nu-i-. pl. -ori, -oare. /bănui + - tor.

BĂNUITÓR, -OÁRE, bănuitori, -oare, adj. Care bănuiește (pe cineva sau ceva), care are bănuieli; care este înclinat spre bănuială, care se îndoiește lesne; neîncrezător. Cei de pe marginea drumului schimbară priviri bănuitoare. DUMITRIU, B. F. 98. Nu fi așa bănuitoare, soro; cine să fie aci ori să se ia după noi? ISPIRESCU, L. 236. [Agenții împăratului] se întoarseră foarte întărîtați și cu inima bănuitoare lîngă împăratul, căruia îi insuflam aceleași bănuieli. BĂLCESCU, O. II 276. ◊ (Adverbial) Tanti Eleonora lăsă acele și lîna să-i cadă în poală și zise dușmănos, bănuitor... DUMITRIU, B. F. 43. ♦ Gelos. Presupunînd că vremea va potoli necunoscuta ei patimă mai bine decît leacurile vracilor, grecul, bănuitor și întărîtat, smulse pe biata Ancuță din zadarnicele îngrijiri ale jupînițelor curtence. ODOBESCU, S. I 138. – Pronunțat: -nu-i-.

BĂNUITÓR, -OÁRE, bănuitori, -oare, adj. Care bănuiește; care este înclinat (în mod exagerat) spre bănuială; neîncrezător. ♦ Gelos. – Din bănui + suf. -(i)tor.

BĂNUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) (despre persoane) Care manifestă bănuieli; plin de bănuieli; suspicios. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădește bănuială. Privire ~oare. /a bănui + suf. ~tor

bănuitor a. și m. care intră lesne în bănuieli, neîncrezător.

bănuitór, -oáre adj. Aplecat spre bănuielĭ, neîncrezător, prepuĭelnic.

bănuitór (-nu-i-) adj. m., pl. bănuitóri; f. sg. și pl. bănuitoáre

bănuitór adj. m., pl. bănuitóri; f. sg. și pl. bănuitoáre

BĂNUITÓR adj. v. gelos.

BĂNUITÓR adj., adv. 1. adj. neîncrezător, suspicios, temător, (livr.) circumspect, incredul, (rar) bănuicios, bănuielnic, (înv. și reg.) prepuielnic, prepuitor, (reg.) năzarnic, (înv.) necredincios, presupuitor. (E un om tare ~.) 2. adj., adv. iscoditor, pieziș. (Privire ~oare; privește ~.)

bănuitor adj. v. GELOS.

BĂNUITOR adj., adv. 1. adj. neîncrezător, suspicios, temător, (livr.) circumspect, incredul, (rar) bănuicios, bănuielnic, (înv. și reg.) prepuielnic, prepuitor, (reg.) năzarnic, (înv.) necredincios, presupuitor. (E un om tare ~.) 2. adj., adv. iscoditor, pieziș. (Privire ~; privește ~.)

Bănuitor ≠ credul, naiv