BĂLEGÁR, (I) s. n., (II) bălegari, s. m. I. S. n. 1. Balegă. 2. Amestec de balegă și paie, folosit ca îngrășământ sau combustibil. II. S. m. Gândac negru care trăiește mai mult în balegă (Geotrupes stercorarius). [Var.: băligár s. n., s. m.] – Balegă + suf. -ar.

bălegar sn, sm vz băligar

bălegár s.n., s. m. v. băligar.

BĂLEGÁR s. n., s. m. v. băligar.

BĂLEGÁR s. n. v. băligar².

BĂLEGÁR s. n. și m. v. băligar.

BĂLIGÁR s. n., s. m. v. bălegar.

băligar [At: ZILOT, ap. HEM 3027 / V: (pop) ~leg~, (înv) ~legariu / Pl: ~uri, ~e / E: baligă + -ar] 1 sn Baligă (1). 2 sn Amestec din baligă (1) și paie folosit ca îngrășământ (după ce putrezește) sau drept combustibil Vz gunoi¹ de vite. 3-4 sn (Îrg) (Loc sau) groapă în care se depozitează băligarul (2) Si: (reg) băligău (1-2). 5 sn (Reg) Amestec de baligă (1) și lut folosit la lipitul caselor. 6 sm (Șîs gândac de ~) Gândac din clasa coleopterelor, de culoare neagră, care trăiește în băligar (1) Si: (reg) gâză, gâza-boului, gândac-de-gunoi, goangă, goangă-de-baligă, trănduș, trânt, trânz (Geotrupes stercorarius sau Scaraboeus fimetarius). 7 (Reg; îs) ~-cu-corn Nasicorn (Oiyctes nasicornis).

bălígár s.n., s.m. I s.n. 1 Baligă. 2 Amestec de baligă și paie, folosit ca îngrășămînt sau combustibil. ◇ Expr. A se vîrî ca musca în băligar v. muscă. ◆ (înv., reg.) Groapă în care se depozitează acest amestec 3 (reg.) Amestec de băligar și lut folosit la lipitul caselor (țărănești). II s.m. (entom.; și gîndac de băligar) Gîndac negru care trăiește mai mult în baligă (Geotrupes stercorarius). • pl. n. -e, m. -i. și bălegár s.n., s.m. /baligă + -ar.

BĂLIGÁR, (I) băligare, s. n., (II) băligari, s. m. I. S. n. 1. Baligă. 2. Amestec de baligă și paie, folosit ca îngrășământ sau combustibil. II. S. m. Gândac negru care trăiește mai mult în baligă (Geotrupes stercorarius). [Var.: bălegár s. n., s. m.] – Baligă + suf. -ar.

BĂLIGÁR², băligare, s. n. 1. Baligă. 2. Baligă călcată de vite, amestecată cu paie și cu ogrinji, care se întrebuințează ca îngrășămînt sau ca combustibil (v. tizic); gunoi de vite. [în timpul ciumei lui Caragea] d-asupra orașului se ridica un fum galben și acru, fumul băligarului care ardea în curțile boierești, și orașul răsuna de urletul jalnic al cînilor rămași fără stăpîn. GHICA, S. 31. – Variantă: bălegar (GALAN, Z. R. 266) s. n.

BĂLIGÁR, (I) băligare, s. n., (II) băligari, s. m. I. 1. Baligă. 2. Baligă amestecată cu paie, folosită ca îngrășământ sau ca combustibil. II. Nume dat unor specii de insecte coleoptere de culoare neagră-albăstruie, care se hrănesc cu baligă proaspătă (Geotrupes). [Var.: bălegár s. n. și m.] – Din baligă + suf. -ar.

BĂLIGÁR¹ ~e n. 1) v. BALIGĂ. 2) Amestec de baligă cu paie (folosit ca îngrășământ natural după putrezire); gunoi de grajd. /baligă + suf. ~ar

băligar n. 1. baligă multă amestecată cu paie și frunze uscate, care, după ce putrezește, se întrebuințează la îngrășatul ogoarelor sau la facerea focului sub numele de tizic; 2. gândac ce trăiește prin gunoaie (Geotrupes stercorarius).

băligár n. (d. baligă). Baligă multă și alte resturi ale grajduluĭ.

bălegár² / băligár² (balegă) s. n.

băligár (baligă) s. n., pl. băligáre

BĂLIGÁR s. 1. baligă, gunoi, (reg.) băligău. 2. (ENTOM.; Geotrupes stercorarius) (reg.) gândac-de-gunoi, (prin Bucov.) ilenuță, trânduș, trânz, gâza-boului.

BĂLIGAR s. 1. baligă, gunoi, (reg.) băligău. (Scoate ~ din grajd.) 2. (ENTOM.; Geotrupes stercorarius) (reg.)gîndac-de-gunoi, (prin Bucov.) ilenuță, trînduș, trînz, gîza-boului.

bălegár, s.n. – 1. Balegă. 2. Amestec de balegă și paie. 3. Îngrășământ. – Din balegă + suf. -ar (DEX, MDA).